UPS România îşi extinde iniţiativele de responsabilitate socială pentru protecţia mediului, prin implementarea programului internațional de reciclare a dozelor de aluminiu “Every Can Counts” (ECC), în parteneriat cu asociația non-profit ALUCRO. Astfel, UPS își propune să promoveze în rândul angajaților un comportament responsabil faţă de mediu şi societate.
“Responsabilitatea socială este una dintre valorile UPS. Ne face plăcere să vedem că în fiecare an acțiunile noastre au mai mulți susținători din rândul angajaților companiei, din ce în ce mai entuziaști. Atât în România, cât și la nivel global, UPS desfăşoară anual acțiuni de voluntariat pentru protecția mediului, ca parte a programului Luna Voluntariatului Global. Astfel de inițiative sunt adoptate pentru a transmite mesajul că marile companii sprijină comunitățile din care fac parte. Salutăm programul Every Can Counts și ne bucurăm că avem acum ocazia să extindem filozofia UPS de a fi o companie responsabilă față de oameni și de mediu”, a declarat Iulia Gabriela Nartea (foto), directorul general al UPS România, în cadrul evenimentului de lansare a programului la nivelul companiei.
Cu această ocazie, în sediul companiei au fost instalate cutii având un design special, dedicate colectării dozelor de aluminiu, pentru a motiva angajații și clienții să participe activ la protejarea mediului înconjurător. Acţiunea a avut loc la sediul UPS România, în prezența oficialilor UPS, a angajaților companiei și a delegației internaționale formată din producători și reciclatori de doze din aluminiu din Europa.
Cutiile pentru colectarea dozelor din aluminiu vor rămâne la sediul UPS pe termen nelimitat. Tot ceea ce se colectează în cadrul programului ECC va ajunge la reciclare. Iniţiativa va fi comunicată în rândul angajaţilor prin anunţuri interne, postere şi cutii de colectare.
Programul ”Every Can Counts” este o platformă europeană care promovează reciclarea dozelor din aluminiu și care are ca obiectiv implementarea unui sistem de colectare selectivă pe termen lung acasă, la birou sau în cadrul evenimentelor publice. Programul este destinat companiilor și a fost lansat în România în anul 2011, de către asociația non-profit ALUCRO, fondată în urmă cu cinci ani de către AMEP American Packaging, Can-Pack Romania și EAA – Asociaţia Europeană a Aluminiului.
Programul de reciclare a dozelor de aluminiu este un concept britanic, fiind funcțional în UK, Franța, Austria, Ungaria, Irlanda și România, urmând să fie extins și în alte țări.
UPS (NYSE:UPS) este lider global în domeniul logisticii, oferind o gamă largă de soluţii, printre care se numără transportul de colete şi mărfuri, facilitarea schimburilor comerciale internaţionale şi folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor. Cu sediul central în Atlanta, SUA, UPS deserveşte peste 220 de ţări şi teritorii din întreaga lume. Compania poate fi găsită pe Web la adresa UPS.com, iar blog-ul său corporativ poate fi accesat la adresa blog.ups.com. Pentru a afla direct noutăţi despre UPS, vizitaţi www.pressroom.ups.com. (M.B.)