USL a obţinut un scor devastator pentru adversari la alegerile parlamentare de duminică, depăşind chiar şi estimările sale cele mai optimiste: 58,61% din voturi la Cameră şi 60,07% la Senat, ceea ce înseamnă aproximativ 66% de mandate în Parlament. Aceste cifre spectaculoase au fost rezultatul votului a 4,3 milioane de români care i-au ales pe candidaţii Uniunii. Biroul Electoral Central a prezentat rezultatele după numărarea voturilor din 99,56% din secţii, astfel că modificări, dacă apar, vor fi minore. Pe de altă parte, numărul parlamentarilor va creşte, după redistribuire, cu 117 deputaţi şi senatori, astfel că vor fi în total 588 de parlamentari în loc de 471, a anunţat luni seara Liviu Dragnea, secretarul general al PSD şi şeful de campanie al USL.
La prânz, Dragnea estimase că numărul parlamentarilor ar fi urmat să crească la 550, dar iată că cifrele s-au rostogolit în sus până seara. Amintim că în Parlamentul European sunt 700 de parlamentari, astfel că România s-a ales cu un Legislativ asemănător, numai că acela reprezintă 27 de state.
Potrivit numărătorii paralele a USL, învingătorii şi-au adjudecat toate mandatele de senatori sau deputaţi în 27 de judeţe, deoarece candidaţii formaţiunii au închis colegiile cu peste 50%+1.
Este vorba despre judeţele: Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, Maramureş, Caraş-Severin şi Bucureşti.
Printre noii parlamentari ai USL aleşi cu peste 50%+1 în primul lor mandat se numără Sorin Roşca Stănescu, Sebastian Ghiţă, Gigi Becali, Victor Ciorbea, Petre Roman, Sorin Ilieşiu, Gabriela Vrânceanu Firea, Cătălina Ştefănescu – cea de 23 de ani, despre care s-a scris că este secretara lui Liviu Dragnea -, dar şi învăţătoarea „greva foamei” Cristiana Anghel.
Cei din USL care au candidat pentru un nou mandat au câştigat fără probleme, chiar şi cei cu dosare penale: fostul deputat Ion Stan, Relu Fenechiu, Liviu Dragnea, Dan Voiculescu, Tudor Chiuariu etc.
Nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu membrii ARD, dintre care numai Eugen Tomac, de 31 de ani, fost consilier de stat în Administraţia Prezidenţială, a obţinut din prima, cu 78%, voturile la Camera Deputaţilor din Colegiul 2 Diaspora – ce cuprinde Republica Moldova, ţări din Europa de Est şi Asia.
Vedetele ARD au înregistrat un eşec răsunător, o parte dintre ele intrând la redistribuire. De altfel, ARD va avea numai 80 de mandate în Parlament, cu doar puţin peste 16% voturi obţinute, faţă de 20-24%, cât se aşteptau.
PPDD îi secondează pe ARD-işti la doar câteva procente, ceea ce face şi mai lamentabil rezultatul PDL. Sub sigla PDL a intrat însă în Parlament Monica Iacob Ridzi, evacuată de pedelişti.
În concluzie, în noul Parlament avem cam 80% din vechea componenţă, plus oameni noi – ziarişti, universitari, cântăreţi (Ionela Prodan, Mihai Sturzu de la HI-Q, Alexandru Pugna şi Victor Socaciu, toţi pe listele USL), dar şi oameni cu probleme în justiţie.
Câţi români au votat şi pe cine
Potrivit BEC, USL a obţinut la Camera Deputaţilor 4.327.475 voturi, adică 58,61%, iar la Senat 4.439.884 voturi, adică 60,07%.
ARD a obţinut la Camera Deputaţilor 1.219.973 voturi (16,52%), iar la Senat 1.236.144 de voturi (16,72%).
PPDD a obţinut la Camera Deputaţilor 1.032.208 voturi (13,98%), iar la Senat 1.081.601 voturi (14,63%).
UDMR a obţinut la Camera Deputaţilor 380.513 voturi (5,15%), iar la Senat 388.372 voturi (5,25%).
Prezenţa la urne a fost de 41,76%, adică au venit la vot 7.666.169 de persoane, din totalul celor 18.355.816 de alegători înscrişi pe liste, potrivit BEC.
Magda SEVERIN