Vânzările OMV Petrom (SNP) au scăzut în primul trimestru cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 5,78 miliarde lei, iar profitul net s-a redus cu acelaşi ritm, la 1,33 miliarde lei, a anunţat, marţi, compania. Profitul net CCA atribuibil actionarilor, excluzând elementele speciale, a crescut însă cu 5%, la 1,32 miliarde lei, dar EBIT CCA fără elementele speciale, de 1,57 miliarde lei, a scăzut cu 4%, influenţat de campaniile seismice intensive din Marea Neagră, mai notează Petrom.
Gradul de îndatorare a continuat să se îmbunătăţească, la 4% la finele perioadei de raportare, iar producţia zilnică a fost stabilă, cu activităţi de explorare intensificate, atât offshore, cât şi onshore.
Vânzările de gaze au fost mai scăzute faţă de primul trimestru din 2012, din cauza vremii mai călduroase. În schimb, activitatea de energie a avut o contribuţie pozitivă în rezultatele Petrom.
Marjele de rafinare s-au îmbunătăţit, dar volumele vânzărilor din marketing se află încă sub presiune, conform sursei citate.
“În primul trimestru din 2013 am continuat să avem o performanţă financiară şi operaţională buna, ce reflecta un nivel în continuare ridicat al preţului ţiţeiului şi un mediu macroeconomic local relativ stabil. În E&P, am reuşit sa menţinem producţia de hidrocarburi stabilă şi am intensificat activităţile de explorare. Offshore, suntem aproape de finalizarea celui mai mare program seismic din Marea Neagră. Onshore, am semnat un parteneriat cu Repsol pentru a explora împreuna zone de mare adâncime din România. Performanţa G&E reflectă contribuţia crescută a unităţilor producătoare de electricitate, dar şi mediul de piaţă mai dificil, caracterizat prin cerere de piaţă modesta şi preţuri scăzute la electricitate. În R&M, marjele de rafinare s-au îmbunătăţit şi observam semne de revenire in activitatea de retail din România”, a declarat directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, în comunicat.
Ea a amintit că la 22 aprilie acţionarii Petrom au aprobat distribuirea de dividende în valoare de 1,58 miliarde lei (360 milioane euro) din profitul de anul trecut şi că Petrom va continua programul de investiţii anuale în valoare de peste 1 miliard de euro. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU