Vestul Europei, îngropat în ninsori. Aeroportul Frankfurt închis, trenurile de mare viteză Eurostar şi Thalys, suspendate

Căderile de zăpadă neobişnuite pentru această perioadă a anului au perturbat puternic, marţi, transporturile în nord-vestul Europei, unde aeroportul din Frankfurt, al treilea ca mărime din Europa, a fost închis, mii de automobilişti au rămas blocaţi pe şoselele acoperite de polei şi cel puţin 100 de maşini au fost implicate, la prânz, într-o coliziune în lanţ pe autostrada A45 din vestul Germaniei, relatează AFP. De asemenea, a fost suspendată circulaţia trenurilor de mare viteză Eurostar între Franţa şi Marea Britanie, precum şi a trenurilor de mare viteză Thalys, între Paris şi Bruxelles. Belgia, Olanda, Marea Britanie şi Franţa sunt şi ele îngropate în nămeţi, iar autorităţile se aşteaptă la căderi şi mai abundente de zăpadă.

„Din cauza condiţiilor meteorologice foarte dificile în nordul Franţei şi Belgia (vânt, zăpadă şi formare de polei), cu o parte a liniei de mare viteză franceză închisă, circulaţia trenurilor Eurostar este suspendată până la noi dispoziţii”, a informat Eurostar într-un comunicat.

În regiunea pariziană, unde 7 milioane de persoane utilizează în mod obişnuit transportul în comun, ninsoarea a provocat mari perturbări, SNCF, societatea naţională de căi ferate, sfătuindu-i chiar pe navetişti să renunţe la deplasările spre Paris. Ninsorile vor continua întreaga zi în regiune, unde stratul de zăpadă va atinge 8-12 cm.

Cod Portocaliu

De altfel, în 26 de departamente din nordul şi vestul Franţei este în vigoare o avertizare Cod Portocaliu de ninsori, episod ”remarcabil pentru acest sezon, atât din cauza cantităţilor aşteptate, cât şi sub aspectul duratei”, iar încetarea lor este prevăzută pentru miercuri dimineaţă, potrivit Météo France.

Zăpada provoca primele dificultăţi pe şosele şi în transporturile în comun în regiunea Ile-de-France, pe A1 la nord de Paris şi pe N118, potrivit site-urilor specializate Sytadin şi Transilien.

„Nicio autostradă nu este practicabilă” în departamentul Somme (nord-vestul Franţei), a spus un purtător de cuvânt al prefecturii departamentului, întrebat în legătură cu starea drumurilor.

În vestul ţării, mai mult de 68.000 de locuinţe sunt lipsite de electricitate, iar 1.000 de persoane au fost nevoite să petreacă noaptea în autovehiculele cu care porniseră la drum, în departamentele La Manche şi Calvados din Normandia. Iniţial, la căderea nopţii, Prefectura Manche evaluase între 200 şi 300 numărul persoanelor blocate. Spre ora 00:00 GMT, marţi, prefectura a precizat că nu poate oferi o cifră exactă, preferând să vorbească de ‘câteva sute’ de persoane blocate pe drumul naţional.

”Continuă eforturile pentru evacuarea automobiliştilor blocaţi pe RN 13 pe sensul sud-nord, între Valognes şi Cherbourg’, a subliniat prefectura, într-un comunicat. Potrivit acestuia, condiţiile sunt „deosebit de dificile”, cu „50 până la 60 de centimetri de zăpadă şi vânt violent”.

Prefectura a adresat pe Facebook „un apel la solidaritate tuturor riveranilor pentru a veni în ajutorul naufragiaţilor pe şosele” şi a solicitat primăriilor să deschidă săli şi să le primească pe aceste persoane surprinse de zăpadă. La Glacerie, o comună limitrofă cu Cherbourg, şi-a deschis în acest scop complexul sportiv.

Pompierii şi jandarmii au evacuat 90 de persoane blocate pe RN 174 în dreptul comunei Condé-sur-Vire (Manche) şi le-au condus în sala de festivităţi şi gimnaziul oraşului vecin, Torigni-sur-Vire. Niciun tren nu va circula marţi în departamentul Manche, potrivit prefecturii.

Carambol cu peste 100 de maşini în Germania

În Germania, cel puţin 100 de maşini au fost implicate, marţi la prânz, într-o coliziune în lanţ pe autostrada A45, în apropiere de Munzenberg (landul Hessa), pe fondul ninsorii intense, informează Xinhua şi The Local. Câteva zeci de persoane au fost rănite, dintre care unele grav, potrivit primelor informaţii ale poliţiei. Şoseaua a fost complet închisă pe ambele sensuri, pentru derularea operaţiunilor de salvare. Potrivit informaţiilor iniţiale, între maşinile implicate în coliziune se află şi câteva camioane.

Luni, patru persoane au fost rănite într-o altă coliziune în lanţ în Rhenania de nord-Westfalia, iar o femeie a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac, ajungând la spital împreună cu fiul ei cu care se afla în maşină.

Marţi dimineaţa, în estul Germaniei, 30 de copii au fost răniţi în urma ciocnirii dintre un autobuz şcolar care transporta 55 de elevi şi un autoturism. Cei doi ocupanţi ai acestuia din urmă au decedat în accidentul survenit lângă un sat din Saxonia Anhalt.

La Berlin, transportul public a fost afectat, iar mai multe trenuri au fost anulate sau au avut întârzieri.

Zboruri anulate

Căderile puternice de zăpadă au dus şi la închiderea aeroportului din Frankfurt. „De la ora 11:20 locală (10:20 GMT) au fost suspendate toate aterizările sau decolările” pentru o perioadă nedeterminată, a afirmat un purtător de cuvânt al aeroportului din Frankfurt. „Până acum există 213 zboruri anulate”, a adăugat el.

În Franţa, pe aeroporturile Orly şi Roissy, traficul a fost redus cu 20-25%, în timp ce pe Beauvais (60 km de Paris) şi la Lille (nord), toate zborurile au fost anulate.

Ofensiva hibernală bruscă de la începutul săptămânii a perturbat traficul rutier, aerian, feroviar şi maritim şi în Marea Britanie. Viscolul a obligat sute de pasageri să îşi abandoneze vehiculele lor blocate pe autostrăzile din Sussex şi Kent, din sudul Angliei.

Aeroportul din Jersey a fost închis din cauza ninsorii, care afectează şi drumurile spre aeroportul londonez Gatwick.

În Belgia, ninsoarea a perturbat puternic transporturile şi numeroase drumuri erau acoperite cu polei.

În Olanda, zăpada căzută în strat de 10 cm în timpul nopţii a provocat importante ambuteiaje pe şoselele din sudul ţării. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.