Victimele unui accident rutier produs în urmă cu 3 ani pe drumul european E 584, când un copac pe jumătate putred s-a prăbuşit peste autoturismul în care se aflau, provocându-le răni grave, au câştigat în instanţă procesul cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Direcţia Regiona lă Constanţa. Familia din Brăila, tată, fiu şi bunică, a obţinut daune morale de 15.000 de lei, contravaloarea autoturismului distrus şi a serviciilor medicale. Sentinţa reprezintă un precedent judiciar.
Avocatul victimelor, Lidia Nicol Dumitrescu, a convins instanţa că administratorul drumului naţional este răspunzător pentru trauma emoţională şi suferinţele fizice cauzate de accident, pentru că nu a verificat starea copacilor de pe marginea drumului.
Tribunalul Brăila a admis recursul civil formulat de membrii familiei Stoica, accidentaţi în septembrie 2010, şi au dispus obligarea pârâtei CNADNR la plata sumei de 7.484 lei, contravaloarea autoturismului avariat, peste 3.000 de lei contravaloarea serviciilor medicale acordate şi câte 5.000 de lei daune morale către victimele accidentului rutier.
La data de 2 septembrie 2010, Gheorghe Stoica se deplasa la volanul autoturismului personal, circulând dinspre Brăila către oraşul Însurăţei, iar în apropiere de Popasul Dropia, un arţar de pe marginea drumului s-a rupt şi a căzut peste partea din faţă a autoturismului.
Potrivit fotografiilor efectuate de poliţişti la locul accidentului, trunchiul capacului prezenta o zonă putredă la interior. (M.S.)