Vin ninsorile

 

In sfarsit vine iarna, dupa o Boboteaza cu plus 7 grade Celsius in tot sudul tarii si ploi si lapovita in rest. Administratia Nationala de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo de ninsori valabila pentru Transilvania, Moldova si zona montana.

Astfel, de vineri seara si pana sambata seara va ninge in zona montana, in sud-estul Transilvanieisi, local, in Moldova.

Vantul va avea intensificari in majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari la munte, in special in zona Carpatilor Meridionali si Orientali, unde rafalele vor depasi 90 kilometri/ora, viscolind sau spulberand zapada.

De asemenea, ninsori viscolite vor aparea trecator in Moldova, sambata.

ANM precizeaza ca in regiunile sudice si sud-estice vor fi semnalate mai ales ploi, iar cantitatile de apa vor depasi izolat 25 – 30 litri/metrul patrat.

Sarbatorile de Iarna au fost lipsite de omat in cea mai mare parte a tarii, iar la munte a nins putin, partiile fiind completate cu tunurile de zapada.

 

Ceata chinuie soferii in Prahova

 

Traficul rutier se desfoara cu dificultate, vineri, pe mai multe tronsoane de drumuri nationale din judetul Prahova, din cauza cetii si a carosabilului umed. Astfel, pe DN 1, intre Ploiesti si Brasov, ceata a redus vizibilitatea la 100 de metri in zona localitatii Banesti.

Si pe DN 1 A, care face legatura intre Ploiesti si Brasov pe ruta Valenii de Munte – Cheia – Sacele, drum circulat in special de TIR-uri, traficul rutier este ingreunat din cauza cetii, in zona localitatii Magurele din judetul Prahova vizibilitatea fiind de cel mult 150 de metri.

 

Polei intre Sinaia si Cota 1.400

 

Circulatia este restrictionata, incepand de vineri, pe drumul care face legatura intre statiunea Sinaia si Cota 1.400 din Masivul Bucegi, din cauza poleiului, fiind permis doar accesul autovehiculelor echipate cu lanturi antiderapante. “Drumul este periculos. Am cerut Politiei Rutiere sa inchida complet acest tronson, intrucat conditiile de trafic nu permit accesul in siguranta in aceasta perioada. Este polei si ninge. Politia Rutiera a propus restrictionarea accesului, fiind permis sa intre pe acest drum doar autovehiculele echipate cu lanturi si cu saci cu nisip. Masursa este valabila pana luni”, a declarat Vlad Oprea, primarul orasului Sinaia.

De mai multi ani drumul care face legatura intre Sinaia si Cota 1.400 din Bucegi nu este deszapezit. Primarul a decis sa nu curete drumul intrucat o astfel de operatiune ar costa cat deszapezirea a jumatate dintre drumurile din Sinaia. “Turistii au la dispozitie doua mijloace de transport pe cablu ecologice: telegondola si telecabina. Iar sus pe munte nu este suficient loc pentru a parca toate masinile care urca. In plus, acea zona este parc natural”, a argumentat Vlad Oprea.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.