VIO TRANS GRUP – Specializare pentru stabilitate

Specializare pe transportul frigorific şi pe cel de valori şi, în acelaşi timp, specializare geografică pe ţările din zona balcanică, în special Grecia – acestea sunt ingredientele strategiei Vio Trans Grup.

 

Compania dispune de un parc de 42 de camioane şi, chiar dacă majoritatea relaţiilor comerciale sunt cu Grecia, există un număr consistent de curse către ţări din spaţiul extracomunitar, precum Serbia, Albania, Bosnia sau Republica Moldova. Gestiunea documentelor, timpii de aşteptare la vamă determină efectuarea unui număr mai mic de km, însă avantajul este că aceste curse sunt mai bine plătite. „Utilizăm 12 autorizaţii CEMT la un parc de 42 de maşini. Cursele sunt mai bine plătite, cu un parcurs mai mic de km, dar şi un volum mai mare de informaţie. Astfel, şoferii trebuie să fie mai bine pregătiţi. Fără o gestiune corectă a documentelor, transportatorul poate înregistra pierderi importante, cum ar fi, de exemplu, imposibilitatea de a recupera TVA“, a arătat Viorel Angelescu, director general Vio Trans Grup.

Grecia, principala destinaţie

Chiar dacă face parte din Uniunea Europeană, relaţia Grecia este deosebită. „Transportul pe Grecia este atipic. De exemplu, GPS-ul este foarte puţin utilizabil. Practic, şoferii noi trebuie să afle de la cei care au mai fost unde să meargă la descărcare. Nu este ca în Vest unde ai adresa pe GPS şi te duce direct. Din fericire, şoferii noştri pot să comunice între ei şi în scris, gratuit, cu ajutorul unui sistem pe care l-am implementat şi care asigură, printre altele, monitorizarea continuă a flotei şi comunicarea“, a explicat Viorel Angelescu. Pe de altă parte, schimburile comerciale dintre Grecia şi România nu permit dezvoltarea unui transport full truck. „Facem cross docking, avem depozite în Grecia şi descărcăm marfa acolo pentru a fi consolidată. Sunt foarte multe firme greceşti, mai ales în Bucureşti, care au de transportat 2-3 paleţi. Este esenţial să ai posibilitatea să faci grupaje“, a explicat Viorel Angelescu.

Certificare şi membru TAPA

Strategia Vio Trans Grup este axată pe specializare. Astfel, întreaga flotă este certificată ADR, iar 18 din cele 42 de camioane sunt destinate transportului frigorific. Mai mult decât atât, compania a obţinut certificarea TAPA pentru transportul mărfurilor cu valoare ridicată. „TAPA TSR 1 este cel mai înalt nivel de securitate pentru transportul rutier de marfă, Vio Trans fiind singura companie din Europa de Est cu această certificare, care s-a realizat şi pe maşinile care fac frig. Este un segment în plină dezvoltare şi am căutat să ne impunem prin seriozitate. Ca să obţii certificare TAPA, este destul de greu, pentru că trebuie să îndeplineşti anumite condiţii de securitate: urmărire GPS, culoare predefinite de transport, iar o persoană se ocupă numai cu urmărirea acestor transporturi. Avem, totodată, parcări alocate maşinilor. Noi le-am căutat şi am văzut care sunt sigure. Sunt puţine, dar cele alese au fost acceptate. Practic, în cazul acestor transporturi, maşinile opresc numai în aceste parcări, nu circulă noaptea, merg pe anumite trasee… Şi şoferii sunt antrenaţi, auditaţi, ştiu ce au de făcut în fiecare moment. Dubele au un sistem special de închidere cu cod, prin satelit. Astfel, nici şoferii nu pot deschide fără acordul nostru. Toţi transportatorii certificaţi TAPA trebuie să aibă aceste dotări. Implementarea standardului TSR 1 a fost verificată de către TÜV Rheinland Germania, certificatul fiind acordat cu îndeplinirea în procent de 100% a cerinţelor“, a precizat directorul general Vio Trans Grup. Indiferent că este vorba de transport de mărfuri cu valoare mare, mărfuri frigorifice, ADR sau transport extracomunitar, compania are nevoie de şoferi cu o pregătire complexă.

Şoferi cu experienţă

Specificul activităţii a făcut ca managementul Vio Trans Grup să caute în permanenţă şoferi cu experienţă. În acest sens, cea mai importantă sursă o reprezintă şoferii care au lucrat pe comunitate şi doresc să fie mai aproape de casă. „Foarte mulţi şoferi care vor să se angajeze la noi spun că au lucrat mai mulţi ani pe comunitate. Totuşi, pe relaţiile extracomunitare, este nevoie de mai multă atenţie, lucrurile nu sunt aşa de bine aşezate în ţările din afara UE“, a arătat Viorel Angelescu. Sistemul de lucru pus la punct de Vio Trans Grup permite şoferilor să se adapteze repede la cerinţele companiei. „Avem şoferi care au 10 ani vechime aici, dar avem şi şoferi care au venit de o lună şi lucrează la fel ca aceia de 10 ani. Au venit de pe comunitate, unde stăteau 3-4 luni, şi caută acum să stea mai mult acasă. Aici, la o săptămână, trec prin garaj şi este mare lucru că pot merge acasă. Deşi câştigă mai puţini bani, îşi pot lua schimburi şi mâncare de acasă, se reconfortează o zi sau două, în funcţie de spaţiul dintre curse…“, a precizat directorul general Vio Trans Grup. La angajare, referinţele sunt foarte importante pentru şoferi şi acestea sunt întotdeauna verificate, chiar şi atunci când ultimul loc de muncă a fost în afara ţării. La ora actuală, compania are 45 de şoferi angajaţi. Problema care afectează întreaga industrie a transporturilor, fluctuaţia de personal, este resimţită şi de Vio Trans Grup. Angajarea forţei de muncă din zone apropiate sediului firmei poate reprezenta o soluţie şi un argument important pentru şoferi să nu plece (în plus faţă de salariu). Timpul petrecut de aceştia acasă este crescut şi datorită faptului că firma dispune de service şi spălătorie proprii. Astfel, camionul îi aşteaptă pregătit pentru plecarea în cursă.

Flotă subcontractată

Vio Trans Grup lucrează şi cu o flotă subcontractată de aproximativ 50 de camioane. În acest scop, compania deţine şi licenţă de intermediere. „Am avut şoferi buni, care şi-au făcut treaba şi au lucrat multă vreme în firmă şi, la un moment dat, au decis să îşi cumpere propriul camion. Avem de ales în a-i lăsa să meargă singuri şi eventual să strice preţurile pe piaţă sau să-i ţinem lângă noi. Am ales varianta a doua: am obţinut licenţa de intermediere, iar aceşti transportatori lucrează în exclusivitate pentru noi. Unii dintre ei s-au dezvoltat şi au ajuns la al patrulea camion“, a explicat Viorel Angelescu.

Concurenţă puternică

Creşterea preţului motorinei prin suplimentarea accizei s-a resimţit în cadrul companiei, mai ales că această majorare a costurilor nu a putut fi transferată în tarifele de transport.

„Clienţii n-au acceptat majorarea tarifelor. Este o piaţă foarte sensibilă, cu concurenţă neloială, cel puţin pe partea de Grecia. Sunt foarte mulţi transportatori mici, care se duc pe oricât, pentru că ei sunt şoferii“, a declarat directorul general Vio Trans Grup. Un aspect pozitiv este faptul că firma dispune de propria staţie de alimentare şi astfel achiziţionează carburantul vrac. Totuşi, introducerea celor 7 eurocenţi a schimbat comportamentul de alimentare la frontieră, fiind preferate alimentările în Bulgaria, unde motorina este mai ieftină, dar presupune şi o recuperare de TVA mult mai greoaie, de 6 luni. În ceea ce priveşte dosarul pentru recuperarea celor 4 eurocenţi, acesta nu a fost încă depus. „N-am încercat, pentru că sunt mulţi paşi de urmat: trebuie să înlocuim pompa de motorină, să calibrăm rezervorul de 30.000 de litri pe care îl avem, trebuie să le facem chei de acces şoferilor, pentru că nu avem numai maşini care se încadrează la returnare, avem şi turisme şi maşini sub 7,5 t şi trebuie diferenţiat pe factura de motorină cât au alimentat acestea“, a arătat Viorel Angelescu. Vio Trans Grup şi-a început activitatea în 2000, cu un camion. Astăzi, compania are o flotă care depăşeşte 40 de camioane şi o bază ce include sediu, service, staţie de alimentare şi parcare, pe o suprafaţă de 2 hectare. În viitorul apropiat, Vio Trans Grup îşi propune realizarea unui depozit logistic de 20.000 mp.

„În România, sunt numeroase cazuri în care nu se respectă sub nicio formă standardele de transport, ci se urmăreşte doar preţul. De exemplu, am participat la o licitaţie pentru transport de ouă şi acei oameni au preferat ca marfa lor să fie dusă cu maşini care nici măcar nu aveau autorizaţie sanitară.“

„Trebuie să păstrezi şi să dezvolţi contractele cu clienţii buni-platnici. Chiar dacă uneori am luat bani mai puţini, am ştiut că ne încasăm facturile şi astfel am depăşit momentele mai dificile ale pieţei.“

 

Radu BORCESCU

radu.borcescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.