Volkswagen recheamă la reechipare 11 milioane de vehicule

Volkswagen va rechema până la 11 milioane de vehicule diesel implicate în scandalul emisiilor, pentru a se asigura că motoarele acestora respectă standardele referitoare la nivelul noxelor, a declarat marţi noul director general al grupului german, Matthias Mueller, transmite Bloomberg.

Mueller a spus că grupul a conceput un plan “cuprinzător” de reechipare a automobilelor, care va fi prezentat autorităţilor de reglementare.

VW va cere clienţilor, în următoarele câteva zile, să vină la reprezentanţele grupului pentru reechiparea automobilelor diesel dotate cu softul care a generat scandalul.

De asemenea, autorităţile vor fi informate în octombrie în privinţa remediilor tehnice, a afirmat Matthias Mueller într-o întâlnire cu uşile închise la care au participat circa 1.000 de directori din cadrul grupului, care a avut loc luni seara la sediul central al VW din Wolfsburg.

Compania este supusă unei presiuni imense de a rezolva cea mai gravă criză din istoria de 78 de ani a producătorului auto.

Grupul auto german Volkswagen este implicat într-un megascandal după ce a recunoscut săptămâna trecută că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Directorul general Martin Winterkorn a demisionat, fiind înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche, una dintre cele 12 mărci care aparțin Volkswagen.

Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme electronice speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii, expunând cetăţeni americani la gaze poluante.

Potrivit autorităţilor americane, 482.000 de autoturisme cu motoare diesel au încălcat standardele federale americane privind emisiile de dioxid de carbon: modelul de Volkswagen Jetta din perioada 2009-2014, modelele Beetle şi Golf, precum şi modelul Volkswagen Passat din 2014-2015 şi modelul Audi A3. Grupul Volkswagen a recunoscut instalarea dispozitivului electronic care induce în eroare sistemele de măsurare a noxelor.

Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin a cerut constructorilor de automobile informaţii tehnice suplimentare pentru a se putea verifica dacă în Germania sau în Europa există probleme privind respectarea normelor de poluare.

Oficiali din Germania şi Franţa au cerut, la rândul lor, ca investigaţiile referitoare la manipularea de către Volkswagen a testelor pentru emisiile poluante ale vehiculelor diesel să fie extinse la nivelul întregii industrii auto.

Autoritatea germană de reglementare a sectorului auto, KBA, a impus ieri VW ca până pe 7 octombrie să prezinte un plan de a aduce nivelul noxelor la nivelul permis de lege.

Volkswagen intenţionează să aloce 6,5 miliarde de euro în trimestrul trei pentru acoperirea costurilor remedierii neregulilor legate de emisiile poluante ale motoarelor diesel instalate pe 11 milioane de vehicule la nivel mondial.

Megascandalul se extinde

Între timp, megascandalul se extinde. Aproximativ 1,2 milioane de vehicule Skoda echipate cu motoare pe motorină, din întreaga lume, au dispozitive de manipulare a emisiilor, a anunţat luni divizia cehă a grupului Volkswagen.

Audi a anunţat tot ieri că 2,1 milioane de automobile ale mărcii, din întreaga lume, sunt echipate cu softul care a permis grupului german să trişeze în timpul testelor de emisii poluante din Statele Unite. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.