Volvo Drivers’ Fuel Challenge 2014 – Campionul campionilor din regiune

La sfârşitul lunii august, a avut loc, pe circuitul Slovakia Ring (Slovacia), finala la nivelul regiunii Europa Centrală şi de Est (CEE) a competiţiei The Drivers’ Fuel Challenge 2014, organizată de către Volvo Trucks. În runda finală, estonianul Aare Müil şi-a demonstrat abilităţile şi talentul în condusul economic, fiind desemnat Campion al The Drivers’ Fuel Challenge 2014 în cadrul ediţiei regionale CEE şi câştigătorul marelui premiu – un autoturism Volvo S60.

Aare Müil se va alătura celorlalţi doi finalişti, Jonas Gudauskas din Lituania şi Miško Đoković din Serbia, care au ocupat poziţiile 2 şi 3, pentru participarea la Finala Globală din Suedia, care are loc în data de 19 septembrie. Competiţia, iniţiată de către Volvo Trucks la nivel global în anul 2011 şi pe care diferitele reprezentanţe ale constructorului suedez o organizează anual, la nivel regional, încă de la început, a reuşit să atragă anul acesta 3.200 de şoferi profesionişti, în cadrul numeroaselor etape de calificare organizate în cincisprezece ţări din Centrul şi Estul Europei. În perioada 28 – 30 august, cei cincisprezece Campioni ai Condusului Economic din ţările din regiune s-au întâlnit, în Slovacia, pentru a-şi testa abilităţile, concurând în finala organizată pentru regiunea CEE. Aceasta a avut loc în data de 29 august, pe circuitul de la Slovakia Ring, în apropiere de Bratislava.

O competiţie strânsă

Toţi cei 15 Finalişti din cadrul etapei regionale s-au străduit să găsească echilibrul perfect între viteză, timp şi consum, competiţia fiind foarte strânsă. Doar patru şoferi, primii doi cei mai economici de pe fiecare ansamblu camion-semiremorcă disponibile pentru competiţie, s-au calificat în finala decisivă care a avut loc în cursul zilei, aceştia provenind din Estonia, Lituania, Slovenia şi Serbia. În rundele de calificări, traseul total a fost de 11.844 m, reprezentând parcurgerea de două ori a circuitului de la Slovakia Ring, în cel mai economic mod cu putinţă şi într-un timp maxim de 16 minute şi 30 de secunde. „La finala de la Bratislava, am fost reprezentaţi cu mândrie de Adrian Ţintea, un şofer foarte competitiv şi experimentat, câştigătorul ediţiei din România, o competiţie ce a atras peste 450 de şoferi. A fost o finală regională foarte strânsă, în care s-au întrecut şoferi cu foarte multă experienţă şi în care fiecare strop de motorină a contat în cursa pentru câştigarea titlului. Acest eveniment nu a constat doar în întrecerea celor 15 campioni naţionali, ci ne-am dorit să scoatem încă o dată în evidenţă interesul companiei de a demonstra operatorilor că pot face reduceri substanţiale de combustibil“, a spus Sigurd Wandel, Director General Volvo Group Trucks Romania.

Toată lumea câştigă

„Prin calificarea în finala regională a competiţiei The Drivers Fuel Challenge, aţi demonstrat nu numai că deţineţi abilităţi excelente de şofer profesionist de camion, dar şi o grijă deosebită pentru eficienţa condusului, din punct de vedere al consumului. Indiferent de locul pe care l-aţi ocupat în clasamentul acestei finale, sunteţi deja cu toţii câştigători şi puteţi fi mândri de succesul înregistrat de voi până acum – fiind Campioni Naţionali ai Condusului Economic în ţările din care veniţi“, a precizat Tom Jörning, Director General al regiunii CEE a Volvo Group Trucks, în adresarea către cei cincisprezece finalişti în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor. Estonianul Aare Müil, care a înregistrat un consum de 2,34 l în runda finală (11,844 km), nu a câştigat doar titlul de Campion al The Drivers’ Fuel Challenge 2014 în cadrul regiunii CEE, dar şi un autoturism Volvo S60. „Sunt foarte fericit că am câştigat competiţia; a fost un ţel pe care mi l-am stabilit în urmă cu 2 ani, când am ajuns pe locul doi în finala regională. Bineînţeles, mi-am alocat timpul necesar pregătirii pentru această competiţie, identificând factorii care influenţează consumul de carburant. M-am pregătit alături de echipa Volvo Trucks din Estonia şi am pus accentul în special pe eficienţa consumului. Cred că Volvo Trucks a demonstrat că există posibilitatea atingerii unui nou nivel de economie şi a subliniat importanţa colaborării dintre şofer şi camion. Aceasta este singura cale să obţinem rezultate bune în reducerea consumului“, a spus Aare Müil.

Cele mai potrivite instrumente

„Avem un excelent consum de combustibil, deja confirmat, iar aproape fiecare camion vândut este livrat cu sistem telematic Dynafleet şi cu training pentru şofer. Numărul mare de participanţi din România a arătat interesul deosebit din partea şoferilor de a-şi dovedi abilităţile de condus economic, dar şi din partea operatorilor care, având acum la dispoziţie un camion foarte eficient, doresc să exploateze întregul potenţial de economisire, dispunând de cei mai buni şoferi (…). Iar noi avem ceea ce este necesar pentru a-şi atinge acest obiectiv: un camion inovativ şi eficient, completat de soluţii extinse pentru a îmbunătăţi stilul de conducere, pentru monitorizarea flotei şi a şoferilor şi, foarte important, pentru menţinerea camionului în cea mai bună formă, pentru a asigura un transport profitabil“, a adăugat Sigurd Wandel.

Aare Müil – câştigătorul finalei regionale CEE a The Drivers’ Fuel Challenge 2014

– 41 ani, Estonia.

– Şofer profesionist de peste 20 de ani.

– Deţine compania Aspar-Trans şi conduce ori de câte ori este nevoie. Compania sa are 25 de angajaţi şi, în această primăvară, a împlinit 20 de ani. Parcul auto al Aspar-Trans include 17 vehicule, majoritatea fiind camioane Volvo (transport internaţional, construcţii şi vehicule de distribuţie).

– A ocupat locul 2 în finala regională CEE a The Drivers’ Fuel Challenge 2012.

– Împătimit al curselor de raliu; cu al său GAZ51 a câştigat campionatul Estonian de 4 ori, iar în alte competiţii similare şi-a adjudecat peste 150 de trofee.

 

Finaliştii calificaţi în finala regională CEE – The Drivers’ Fuel Challenge 2014, Slovacia

Bosnia: Emir Salihović

Bulgaria: Plamen Ivanov

Croaţia: Ivan Batalić

Estonia: Aare Müil

Letonia: Maris Martinsons

Lituania: Jonas Gudauskas

Macedonia: Petre Gjurevski

Muntenegru: Saša Marković

Polonia: Paweł Ozimek

Republica Cehă: Tomas Knikner

România: Adrian Ţintea

Serbia: Miško Đoković

Slovacia: František Oravec

Slovenia: Milko Cucek

Ungaria: Ferenc Benczik

 

Raluca MIHĂILESCU

raluca.mihailescu@ziuacargo.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.