Prognoza meteo pentru luni şi marţi arată că vremea va continua să se încălzească, temperaturile maxime urmând să ajungă la 31 de grade, dar vor persista episoadele de ploi torenţiale şi vijelii, în mai toate zonele.
Luni, temperaturile vor fi de 22 de grade în Maramureş şi de 31 de grade în Lunca Dunării, ziua, iar noaptea, între 9 şi 19 grade.
Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua, însă, în majoritatea regiunilor. Vor fi ploi torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie.
Astfel de fenomene se vor semnala ziua în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, precum şi în zona de munte, iar seara şi noaptea se vor extinde şi în restul teritoriului.
Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi, izolat, 40 l/mp, în special în jumătatea de vest a ţării. Excepţie va face partea de sud-est a teritoriului, unde numai izolat vor fi ploi de scurtă durată, iar în a doua parte a intervalului în Dobrogea vor fi condiţii de ceaţă.
Marţi, vremea va fi instabilă, cu precădere în sudul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, precum şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.
Local, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, şi izolat, 40 l/mp. Local, astfel de fenomene se vor semnala şi în partea de vest a teritoriului şi pe arii restrânse în cea de sud-est.
Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor avea valori de la 20 de grade în Dealurile de Vest până la 28 de grade în estul Munteniei, sud-estul Moldovei şi Dobrogea. Minimele se vor situa tot între 9 şi 19 grade.
În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 15…17 grade. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului seara şi în cursul nopţii, începând de marţi. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU