VREMEA până după Moş Nicolae

Gerul se va instala în toată ţara până în 28 noiembrie, când temperaturile vor fi noaptea sub pragul îngheţului iar ziua nu vor depăşi 4 grade Celsius, cu circa 5 grade sub limitele normale pentru această perioadă. Vor înceta şi precipitaţiile. Apoi vremea se va încălzi uşor în următoarele 3 zile, astfel că la începutul lui decembrie valorile termice vor ajunge la cele normale pentru această perioadă. Sunt așteptate, totodată, alte precipitații la nivelul întregii țări, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Puţin probabil să avem însă zăpadă de Moş Nicolae. Prognoza ANM este realizată pentru perioada 25 noiembrie – 8 decembrie, în fiecare regiune a ţării, şi foloseşte produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

În Banat, până pe 28 noiembrie valorile termice vor ajunge ziua la circa 1 grad şi noaptea la -3 grade Celsius. Vor urma 2-3 zile de creştere a temperaturilor până la 6 grade ziua şi între -2 si 0 grade noaptea, ce se vor menţine până pe 8 decembrie. Precipitaţii, slabe şi moderate cantitativ, sunt posibile tot timpul, iar mai ales în prima parte a intervalului vor predomina ninsorile.

În Crişana vremea se răceşte până la 1 grad ziua şi – 4 grade noaptea, până pe 28 noiembrie, apoi va urma o încălzire ce se va încheia pe 30 noiembrie – 1 decembrie, cu 5 grade ziua -1 grad noaptea. Aşa vor rămâne până în 8 decembrie.

Precipitaţii vor fi în 25 şi 26 noiembrie – ninsori pe arii relativ extinse şi în general moderate cantitativ – şi, din nou, după 29 noiembrie.

În Transilvania, temperaturile vor scădea de la 5 la 0 grade ziua şi de la 4 grade la – 7 grade noaptea, iar în estul regiunii sub – 10 grade, până în 28 noiembrie. Pe 29 noiembrie şi 1 decembrie vremea se va încălzi până la 3 grade ziua şi -4…-3 grade noaptea. În a doua săptămână vremea va fi uşor mai rece decât normalul perioadei, cu temperaturi nocturne de -5 grade şi diurne între 2 şi 4 grade. La începutul intervalului de prognoză va ninge pe arii relativ extinse. Cu începere din 1 decembrie, zilnic, la nivel local, vor fi precipitaţii slabe, predominant ninsori.

În Maramureş între 25 şi 28 noiembrie, temperaturile vor scădea de la 3 la 0 grade ziua şi de la 4 grade spre -6 grade noaptea, apoi vor înregistra o creştere uşoară, dar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni vremea va fi, totuşi, ceva mai rece decât ar fi normal în aceasta perioadă, cu temperaturi maxime cuprinse între 2 şi 5 grade şi minime usor negative, cele mai mici fiind, în medie, de -4 grade.

Exceptând perioada 26-28 noiembrie, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză vor cădea temporar precipitaţii, mai ales ninsori, moderate cantitativ în prima zi şi posibil din nou, între 1 şi 3 decembrie, iar în rest, acestea vor fi în general slabe.

În Moldova până în 27-28 noiembrie valorile termice vor fi în scădere accentuată, de la 9 grade la 0 grade uiua şi de la 7 grade la -6 grade noaptea. Apoi, după 2-3 zile de încălzire, până pe 8 decembrie vor fi 3…4 grade ziua şi între -3 si -1 grad noaptea, uşor mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă.

În prima zi vor fi precipitaţii mixte, local însemnate cantitativ şi cu precădere în vestul şi nordul regiunii. Ulterior, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în general redusă, dar izolat vor fi posibile ninsori slabe .

În Dobrogea, după 3-4 zile de răcire accentuată, de la 14 la 4 grade ziua şi de la 11 la -2 grade noaptea, vremea se va încălzi astfel încât, până la 1 decembrie, ziua vor fi 9 grade şi noaptea 2 grade. În a doua săptămână de prognoză, temperaturile diurne vor fi între 6 şi 9 grade şi cele nocturne, între 1 şi 3 grade.

La începutul intervalului de prognoză vor fi precipitaţii slabe mixte, iar după 1 decembrie va creşte probabilitatea pentru ploi slabe cantitativ.

În Muntenia vremea se va răci între 25 şi 28 noiembrie, de la 12 la 3 grade ziua şi de la 9 grade la -3 grade noaptea. În intervalul 29 noiembrie -1 decembrie vremea se va încălzi treptat, astfel încât se va ajunge la 7 grade ziua şi -1 grad noaptea. În a doua săptămână, maximele diurne vor fi, în medie, de 6…7 grade, iar cele nocturne, de -1…-2 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi în general redusă, exceptând primele două zile ale intervalului de prognoză, când vor fi precipitaţii mixte, şi perioada 1-4 decembrie, când vor fi ploi slabe şi, trecător, lapoviţă.

În Oltenia, până pe 27- 28 noiembrie temperaturile maxime vor scădea spre 2…3 grade, iar a celor minime va atinge -3…-4 grade. Ulterior, vremea se va încălzi, astfel încât pe 1 – 2 decembrie vor fi de 5…6 grade ziua şi -2…-1 grad noaptea. În a doua săptămână vor fi maxime de 7 grade şi minime de -3 grade.

În primele zile va ninge, iar între 1 şi 4 decembrie vor fi ploi şi, trecător, lapoviţe.

La munte, în prima săptămână vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, cu -4 grade ziua şi -9 grade pe 28 noiembrie. După 30 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului de prognoză, maximele diurne vor fi între -1 şi 2 grade şi minimele nocturne, de -6 grade Celsius.

La începutul intervalului de prognoză va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Ulterior, probabilitatea pentru lapoviţe şi ninsori slabe va creşte după data de 1 decembrie. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.