Webhelp caută cunoscători de limbi străine

Webhelp a lansat propriul site de recrutare job.webhelp.ro destinat cunoscătorilor de limbi străine interesați să devină colaboratori ai companiei în România. Site-ul, disponibil în trei limbi, franceză, engleză și română, permite candidaților să afle mai multe despre joburile oferite de companie, să participe la concursuri și să afle mai multe despre profesiile disponibile în cadrul companiei grație seminarului web, se arată în comunicatul remis redacţiei.

În prezent, Webhelp România se află în căutarea a 400 de noi colaboratori, iar posturile disponibile sunt dedicate cunoscătorilor de limbi străine (franceză, germană, spaniolă, italiană, poloneză, engleză, olandeza, greacă etc.) și cuprind profile precum cele de consultant clientelă, backoffice adviser, customer adviser, partner relationship manager, client relation consultant, premium relationship manager, assistant for sales department, customer service relationship manager, digital writer, digital support consultant, tehnical product adviser sau conseiller produits beauté.

Compania promite să-i contacteze pe toți candidații care aplică pe portalul propriu, în termen de 24 de ore, pentru a fi invitați să participe la procesul de selecție.

Cu sedii în București și Galați, Webhelp este o multinațională de origine franceză specializată în servicii de outsourcing. Creată în anul 2000, Webhelp are în prezent peste 35 de centre în 8 țări (Franța, Marea Britanie, Africa de Sud, Maroc, Belgia, România, Algeria, Madagascar) și peste 17 500 de salariați în întreaga lume. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.