Constructorul de la metrou a anunţat astăzi Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă că va pune în siguranţă zona de la Eroilor, după surparea carosabilului, până la data de 22 martie 2016.
Primarul interimar al Bucureştilor, Răzvan Sava, care a anunţat deja că într-o lună se va relua circulaţia în zonă, spune că va începe să dea amenzi din 15 ianuarie, aşa cum le-a promis bucureştenilor.
„Din păcate, termenul avansat de constructor este 22 martie pentru punerea în siguranţă a zonei: se vor întoarce oamenii acasă, vor fi reparate utilităţile. Eu nu sunt de acord cu această dată, le-am impus 15 ianuarie. Le-am spus clar că afectează louitorii din zonă, sunt 100.000 de oameni afectaţi şi 14 familii evacuate. Le-am impus să lucreze non-stop, nu contează că este sâmbătă sau duminică sau că sunt sărbători”, a declarat primarul Sava.
„Soluţia pe care constructorul o aplică în prezent în zona respectivă este cea care trebuie: injectează beton, dar noi vrem să ştim exact data când va fi pusă în siguranţă zona”, a adăugat edilul.
Pe de altă parte, constructorul spune că are nevoie de un studiu geotehnic şi aşteaptă de la experţi o soluţie.
În opinia lui Sava, situaţia este „dezastruoasă”. „Noi le cerem termene, soluţii, însă nu suntem noi beneficiarul lucrării, ci Metrorex. Pentru noi prioritară este punerea în siguranţă a zonei. Oamenii evacuaţi trebuie să revină rapid în casele lor, dar acestea trebuie consolidate, pe cheltuiala constructorului”, a precizat primarul interimar.
Magda SEVERIN