26,5 milioane euro pentru încă 4,9 km din Centura Braşov

După inaugurarea la începutul lunii decembrie a 6,3 km din Centura Braşov, CNADNR vrea să achiziţioneze lucrări de proiectare şi construire a încă 4,9 kilometri, aferenţi tronsonului II, DN 11 – DN 13. Proiectul are o valoare estimată între 118,2 milioane lei (26,5 milioane euro) şi 128,8 milioane lei (28,9 milioane euro), fără TVA, iar suma de 10,55 milioane lei este prevăzută pentru achiziţia ulterioară de servicii şi lucrări similare, se arată în anunţul de participare al CNADNR.

Contractul va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile (85%) şi bani de la buget, iar termenul pentru finalizare este de 39 de luni de la data atribuirii.

Proiectul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 5 februarie.

În 3 decembrie, înaintea inaugurării Tronsonului III, CNADNR anunţa că pentru Tronsonul II, cuprins între DN 11 – DN 13, documentaţia de atribuire pentru proiectare şi execuţie fusese transmisă  la ANRMAP, la aprobare.

“Pentru Tronsonul  I DN1 – DN11, cu o lungime de 7,292 km, documentaţia de atribuire a contractului a fost finalizată şi urmează să fie transmisă Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), spre aprobare”, mai preciza CNADNR.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.