45 de infractiuni de evaziune fiscala, printre care si cu vin contrafacut

Politistii formatiunilor de investigare a fraudelor au depistat in ultima saptamana, in urma actiunilor desfasurate la nivel national sub coordonarea Directiei de Investigare a Fraudelor – IGPR, 86 de infractiuni, dintre care 45 de evaziune fiscala. Printre capturile cele mai spectaculoase se numara identificarea a 6 societati comerciale din Bucuresti care au comercializat anul acesta, prin cele 11 puncte de vanzare din 4 en-gross-uri, 10,1 tone de vin contrafacut.

Politistii au depistat 45 de infractiuni de evaziune fiscala, 10 inselaciuni in relatiile comerciale, 8 falsuri in inscrisuri, 7 infractiuni la Legea 86/2006 privind Codul Vamal, 4 infractiuni la Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, 3 infractiuni de delapidare si 3 la Legea 656/2002 privind spalarea banilor.

Pentru savarsirea acestor fapte sunt suspectate 78 de persoane, 5 dintre acestea fiind cercetate in stare de retinere sau arest preventiv.

De asemenea, 16 persoane sunt cercetate in 14 dosare complexe, faptele comise avand urmari deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numarului mare de persoane implicate.

“In urma unei actiuni desfasurate in mai multe en-gross-uri din Capitala, de ofiterii Directiei de Investigare a Fraudelor din IGPR si politisti ai DGPMB, au fost identificate mai multe societati comerciale care au comercializat, in cursul anului 2012, 10,1 tone de vin contrafacut.

In urma verificarii a 6 societati comerciale si 11 puncte de lucru ale acestora, politistii au constatat ca acestea au comercializat in cursul anului 2012 cantitatea de 10,1 tone de vin contrafacut, ambalat in peturi de 1 litru si 2 litri. De asemenea, a fost identificata ca fiind expusa spre vanzare cantitatea de 1,2 tone de vin contrafacut, ambalat in peturi de 1 litru si 2 litri”, informeaza Politia romana.

Alaturi de investigatori au participat si specialisti din cadrul Directiei Generale de Control si Inspectii Viti – vinicole din cadrul MADR. Vinul a fost retras de la vanzare, urmand sa fie denaturat.

Din primele verificari a rezultat faptul ca societatile comerciale in cauza nu si-au inregistrat in totalitate in evidentele contabile achizitiile acestui gen de produs. Prin neinregistrarea in evidentele contabile a tuturor operatiunilor comerciale cu produse de vinificatie efectuate de catre societatile comerciale in cauza, a fost creat bugetului consolidat al statului un prejudiciu in valoare de 145.000 lei.

In cauza sunt continuate cercetarile sub aspectul savarsirii infractiunilor de evaziune fiscala si contrafacere de produse, in vederea stabilirea intregii activitati infractionale. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.