Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene (MFE), anunță deschiderea apelului de proiecte „Stagii de practică pentru elevi şi studenţi, în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii”, cu o alocare totală de peste 47,8 milioane euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU).
Fondurile europene destinate acestui apel au ca obiectiv creşterea numărului absolvenţilor integraţi pe piaţa muncii, prin susţinerea programelor de învățare la locul de muncă pentru elevii din învăţământul gimnazial, liceal şi post-liceal, inclusiv şcoli de maiştri.
„O şcoală ruptă de practică e bună doar pentru diplome fără valoare. Am fost recent la Alba Iulia și Oradea, unde am vorbit cu investitori ce se plâng că forța de muncă nu e bine pregătită. Prin această linie de finanțare, oamenii vor fi formaţi direct în companii, prin parteneriate între acestea și licee” a declarat Cristian GHINEA, ministrul Fondurilor Europene.
Pot depune proiecte în cadrul acestui apel instituţiile din piaţa educaţională (Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice prin agenţii şi organisme subordonate sau coordonate, şcoli acreditate, publice şi private), în parteneriat de practică şi formare cu angajatori (companii de practică), asociaţii profesionale, Camere de Comerţ şi Industrie, organizaţii neguvernamentale, furnizori de orientare şi consiliere profesională.
Acţiunile proiectelor se vor desfăşura în cele 7 regiuni mai puţin dezvoltate ale României. Un proiect selectat poate primi între 75.000 și 500.000 euro, iar perioada maximă de implementare este de 24 de luni.
Ghidul solicitantului a fost lansat în consultare publică în urmă cu o lună şi varianta finală a integrat observaţii şi propuneri din partea factorilor implicaţi.
Proiectele se depun prin sistemul informatic MySMIS 2014, începând cu 13 octombrie 2016 ora 15:00 până la data de 09 decembrie 2016, ora 16:00.
„Stagii de practică pentru elevi şi studenţi în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii” face parte din Axa prioritară 6 – Educație și competențe, Prioritatea de investiții: 10.IV. Sporirea relevanței pe piața forțelor der muncă, a educației și a sistemelor de formare, facilitarea tranziției de la educație la piața forțelor de muncă și consolidarea formării și a sistemelor de formare profesională, precum și a calității lor, inclusiv prin mecanisme de anticipare a competențelor, adaptarea programelor de învățământ și instituire și dezvoltarea unor sisteme de învățare la locul de muncă, inclusiv a unor sisteme de învățare duală și programe de ucenicie.
Obiectivul specific 6.13. Creșterea numărului absolvenților de învățământ terțiar universitar și non universitar care își găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activități de învățare la un potențial loc de muncă / cercetare / inovare, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.
Obiectivul specific 6.14. Creșterea participării la programe de învățare la locul de muncă a elevilor și ucenicilor din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cu accent pe sectoarele economice cu potențial competitiv identificate conform SNC și din domeniile de specializare inteligentă conform SNCDI.
Despre Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind la reducerea disparităţilor de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE. În vederea atingerii obiectivelor propuse, în cadrul POCU au fost stabilite 7 Axe Prioritare.