671 de permise auto reţinute în 4 zile

Bilanţul megaacţiunii poliţiştilor rutieri din primele 4 zile ale lui octombrie sunt spectaculoase: 671 de permise reţinute, 172 de certificate de înmatriculare retrase şi peste 7.000 de amenzi aplicate pe şoselele patriei. Operaţiunea a fost însă mult mai extinsă, cu investigaţii criminale şi economice, în ea fiind angrenaţi peste 5.000 de poliţişti din ţară şi din Capitală, alături de jandarmi şi poliţişti de frontieră, precum şi de funcţionari ai altor instituţii de aplicare a legii. Au fost făcute 57 de percheziţii, 1.294 de controale şi razii, 325 de filtre în trafic şi s-au depistat aproape 400 de infracţiuni, dintre care 190 în flagrant. 

Au fost aplicate 9.197 de amenzi, cele mai multe – 7.022 – pentru nerespectarea normelor rutiere, din care 64 pentru consum de alcool şi 1.844 pentru viteză, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

Din cele 389 de infracţiuni constatate, 70 au fost economico-financiare, 145 de natură judiciară şi 123 la regimul circulaţiei rutiere. 

 Au fost prinşi 273 de suspecţi, dintre care 69 sunt acum reţinuţi şi 36 arestaţi.

De asemenea, au fost confiscate 55 de arme neletale, cu muniţia aferentă.

Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 2.300.000 de lei, iar a bunurilor confiscate, de 100.000 de lei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.