Reducerea costurilor, până unde?

În curând, vom intra în noul an, în care ne vom confrunta cu cerinţele consumatorilor şi clienţilor de a livra mai repede şi de a reduce costurile. Clientul întotdeauna îşi va orienta decizia de cumpărare către cea mai accesibilă soluţie din punct de vedere al costului, iar în cazul contractelor în derulare va solicita un plan de îmbunătăţire care să genereze reduceri de costuri.

Să luăm, de exemplu, cazul societăţii ABC, care este deţinătoarea unei flote de camioane pe care le subcontractează către retailer. După negocieri îndelungate, ABC a reuşit să obţină un tarif suficient să-şi acopere costurile şi un profit de 5%. La începutul anului, este contactat de către retailer, care îi comunică o ţintă de reducere a costurilor cu 10%. Pentru un transportator care îşi controlează structura costurilor, factorii cei mai importanţi care pot contribui la atingerea ţintei de reducere sunt salariile (28%), combustibilul (27%) şi cheltuielile de întreţinere şi reparaţii (15%). Cele mai rapide şi la îndemână soluţii sunt cele de schimbare a structurii de personal cu una cu un cost mai scăzut, dar automat mai lipsită de experienţă, utilizarea pentru reparaţii a unor staţii service neautorizate şi, în cele mai nefericite cazuri, folosirea de combustibil din surse neautorizate. Dacă, la prima vedere, aceste măsuri par să ajute la atingerea ţintei propuse, în realitate costurile înregistrate vor fi mult mai mari. Astfel, lipsa de experienţă a conducătorilor auto are un impact direct asupra consumului de combustibil. Creşterea cu 8 km/h a vitezei de deplasare, peste 90 km/h duce la o majorare a consumului de combustibil cu 7%. De asemenea, poate influenţa şi uzura prematură a cauciucurilor sau a altor piese (ambreiaj, plăcuţe frână etc). Putem continua enumerând efectele acestor măsuri, dar vom constata că vor contribui, în cel mai fericit caz, la menţinerea nivelului costurilor. În general, însă, astfel de măsuri duc la scăderea performanţei şi a calităţii serviciului oferit, care generează penalităţi şi chiar terminarea contractului.

Şoferii fac diferenţa

O reducere sănătoasă a costurilor se poate obţine printr-o creştere a productivităţii operaţiunilor şi prin abordarea unei structuri de costuri care să corespundă unui model sănătos de afacere. Astfel, deciziile de investiţii orientate spre eficientizarea parametrilor transportului pot aduce beneficii neaşteptate. Spre exemplu, achiziţionarea unui sistem de optimizare a rutelor poate contribui la creşterea productivităţii măsurate (kg transportat/km parcurs), prin alegerea rutelor optime. De asemenea, automatizarea şi utilizarea tehnologiei GPS sau subcontractarea acestui serviciu ajută la reducerea costurilor administrative cu managementul rutelor şi al planificării. Îmbunăţirea acestui indicator va avea un efect pozitiv şi asupra clientului, care va aloca şi mai multe transporturi, în condiţiile creşterii capacităţii, la acelaşi nivel al serviciilor. Experienţa şi angajamentul şoferilor poate face diferenţa între două companii care au aceeaşi structură a costurilor, doar prin simplul fapt că angajaţii cărora le pasă de compania în care lucrează vor avea o conduită preventivă atât în stilul de condus, cât şi în respectarea parametrilor de condus eficient. Ceea ce se va reflecta în scăderea costurilor cu combustibilul şi cu reparaţiile. Instruirea şoferilor este una din acţiunile necostisitoare care pot avea efecte semnificative în îmbunătăţirea rezultatelor companiei, dar şi în creşterea productivităţii. Tot la categoria costuri de personal, intră şi activităţile neproductive direct, cele care nu fac parte din lanţul de valoare a modelului de afacere. Acestea pot fi subcontractate către firme specializate pentru un cost total al serviciului mai mic decât cel înregistrat în companie. Cunoaşterea specificului produselor transportate şi amplasarea optimă a acestora pe platforma de transport poate duce în plus la creşterea volumului de marfă transportată, precum şi la o distribuţie uniformă a greutăţii, acţiune ce se va regăsi în creşterea productivităţii şi în scăderea ratei de produse deteriorate pe durata transportului.

Soluţia corectă

Analiza proceselor şi utilizarea de tehnici şi metode noi de management operaţional – LEAN, TPM, KAIZEN pot duce la eliminarea paşilor care generează pierderi şi reducerea timpilor de proces, în condiţiile creşterii eficienţei operaţiunilor. Utilizarea unor astfel de tehnici atrage după sine scăderea costurilor de întreţinere şi reparaţii, posibilitatea comparării eficienţei fiecărui activ şi utilizarea bunelor practici ale celui mai eficient. Toate aceste măsuri aplicate pe termen lung duc la o îmbunătăţire a performanţei organizaţiei, pregătind-o pentru trecerea la un nivel superior de afacere, prin creşterea portofoliului de clienţi, de servicii şi a calităţii serviciilor. Iar noua organizaţie este pregătită să continue îmbunătăţirile care vor duce la creşterea productivităţii şi a eficienţei, ceea ce înseamnă, în final, costuri mai mici, construite pe o bază sănătoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.