Comisia Europeana va aproba, in urmatoarele saptamani, doua proiecte in valoare totala de 900 milioane de euro privind reabilitarea a 110 km de cale ferata, a declarat vineri, la Bruxelles, Alexandru Nazare, ministrul Transporturilor si Infrastructurii. Anuntul nu este o noutate, toate diligentele fiind facute de Anca Boagiu.
“Sunt doua proiecte, Frontiera-km 614 si Simeria-Coslariu, in valoare de peste 900 milioane de euro, pentru reabilitarea a 110 km de cale ferata. Odata cu aprobarea acestor proiecte, vom putea face deja rambursari, pentru ca avem contractele semnate sau in faza finala de licitatie”, a declarat Alexandru Nazare.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Alexandru Nazare s-a intalnit cu comisarul european responsabil cu politica regionala, Johannes Hahn. “Cei doi oficiali au abordat tema absorbtiei fondurilor europene pentru infrastructura, alocate prin Programul Operational Sectorial-Transporturi 2007-2013. Comisarul Hahn si ministrul Nazare au trecut in revista progresele importante facute de MTI in cadrul acestui program in 2011, progrese care au generat o crestere de zece ori a ratei rambursarilor de plati de la Bruxelles fata de 2010, analizand in acelasi timp prioritatile MTI pentru 2012 in acest domeniu”, se arata in document. (M.S.)
Imagine: Jean-Mihai PALSU