Procurorii Parchetului General au audiat 23 de persoane şi au în analiză documentele aduse de societatea de transport şi de operatorul de turism, a declarat, vineri, procurorul general al României, Tiberiu Niţu, întrebat de jurnalişti la “Ziua Justiţiei” despre stadiul anchetei privind autocarul prăbuşit în prăpastie în Muntenegru. Autorităţile română încă nu au primit nimic oficial de la anchetatorii muntenegreni.
“Despre accidentul din Muntenegru vreau să spun că, după ce am audiat 23 de persoane, după ce am ridicat înscrisuri de la societatea de transport, de la operatorul de turism, avem o perioadă de evaluare. Dorim să analizăm actele de cercetare efectuate până în prezent şi să ne putem stabili priorităţile”, a precizat procurorul general Tiberiu Niţu, după simpozionul organizat de “Ziua Justiţiei” de Uniunea Juriştilor din România.
Întrebat care este stadiul anchetei din Muntenegru şi dacă a fost finalizată, procurorul general a menţionat că nu poate să spună care sunt aprecierile şi concluziile organelor judiciare muntenegrene, deoarece nu au trimis nici procesul-verbal de cercetare la faţa locului, nici alte acte în cazul accidentului.
“Noi evaluăm actele făcute de noi şi când le vom primi de la dumnealor le vom avea în vedere şi pe acelea (…).Colaborăm direct şi cu procurorul din Muntenegru prin intermediul ataşatului de interne pe care noi îl avem acolo. Este o colaborare şi o comunicare foarte bună”, a spus Tiberiu Niţu.
“Atât pot să vă spun: nu s-a schimbat nimic faţă de informarea anterioară în care v-am spus că nu s-a ridicat epava, unele bunuri s-au ridicat, altele sunt încă în cala autocarului”, a conchis procurorul general al României.
Amintim că un autocar cu turişti români s-a prăbuşit în 23 iunie, la ora 18.00, ora României, într-o prăpastie din Muntenegru. Au murit 18 pasageri şi ceilalţi 29 au fost răniţi, 3 din ei aflându-se şi acum în comă. Accidentul s-a produs pe o şosea ce străbate un canion dintr-o regiune montană, pe podul Grlo (gât, în româneşte), la 30 km nord de Podgorica, capitala Muntenegrului.
Magda SEVERIN