Administratorul special al SC Automotive Satu Mare a păcălit două bănci, cu peste 6 mil. euro. DNA l-a trimis în judecată

Mihai Mihăiţă David, administrator special la SC Automotive SRL Satu Mare, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Oradea, pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Concret, el a păcălit cu peste 6 milioane de euro două bănci. Pentru recuperarea prejudiciului, anchetatorii au instituit sechestru asigurător asupra unor bunuri imobile aparținând inculpatului și S.C. Automotive SRL, informează, luni, DNA.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, inculpatul, în calitate de asociat și administrator al S.C. Automotive SRL Satu Mare (societate comercială cu obiect de activitate comerțul cu autovehicule), i-a indus în eroare, în perioada 2007 – 2008, pe reprezentanții a două unități bancare din Satu Mare, cu ocazia încheierii și derulării a patru contracte de credit.

“Inculpatul Mihai Mihăiță David a prezentat unităților bancare mai multe acte false, pentru a ascunde situația financiară precară a societății sale, în numele căreia a contractat creditele. În această modalitate, el a prejudiciat cele două bănci cu suma totală de 6.174.735 euro”, se arată în comunicatul DNA.

Una dintre bănci s-a constituit parte civilă în procesul penal, cu suma de 3.348.864,75 euro, iar cealaltă a precizat că își va exercita acest drept în fața instanței de judecată.

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Satu Mare.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.