Angajat al Primăriei Capitalei, prins cu 40.000 de euro mită

Gheorghe Cosmin Metescu, angajat la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, a fost reţinut azi-noapte de procurorii DNA, după ce l-au prins în flagrant când lua mită 40.000 de euro pentru a modifica un plan de urbanism zonal (PUZ).

Potrivit DNA, Metescu a pretins în cursul acestuia an, prin intermediari, 40.000 de euro de la proprietarii unui teren din Bucureşti, pentru a interveni în modificarea unui plan de urbanism zonal.

“Concret, proprietarii erau interesaţi ca suprafaţa de teren respectivă să dobândească caracter construibil, în condiţiile în care, potrivit planului de urbanism zonal actual, această suprafaţă de teren nu avea caracter construibil, fiind încadrată în categoria «spaţii verzi»”, a precizat DNA într-un comunicat de presă.

A urmat flagrantul şi prinderea lui Cosmin Metescu în timp ce primea de la unul dintre intermediari banii ceruţi.

Astăzi, el este prezentat instanţei Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru luare de mită.

Procurorii DNA au primit sprijin de la SRI şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.