Tribunalul Bucureşti va da astăzi sentinţa în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare – ICA, în care Dan Voiculescu – Felix, aşa cum semna în notele pe care le dădea Securităţii în perioada ceauşistă – este acuzat de fapte de corupţie, împreună cu alţi 12 inculpaţi. Instanţa a amânat în 12 septembrie pronunţarea verdictului, programată din 29 august, astfel că astăzi va fi ziua cea mare. Dosarul se judecă de 5 ani.
La ultimul termen de judecată, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut instanţei condamnarea lui Voiculescu la o pedeapsă cu executare pentru spălare de bani (pedeapsa maximă este de 12 ani), confiscarea sumelor de bani ce sunt prevăzute în rechizitoriu în cazul acestuia, precum şi restrângerea unor drepturi civile.
Reprezentantul DNA a arătat că toate probele din dosar dovedesc acuzaţiile aduse inculpaţilor şi a solicitat instanţei să se constate că a intervenit prescripţia specială în cazul lui Dan Voiculescu privind fapta legată de traficarea influenţei şi totodată, pentru unii dintre ceilalţi, în cazul unor fapte de fals şi uz de fals.
Procurorul a cerut ca aceştia să fie condamnaţi la pedepse cu executare pentru instigare la fals intelectual, respectiv complicitate la subevaluarea unor active de stat în procesul de privatizare.
Privatizare frauduloasă
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008, pentru folosirea influenţei şi autorităţii date de calitatea de preşedinte al unui partid în scopul de a obţine bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani. Ambele infracţiuni au fost săvârşite în formă continuată. El avea la data faptelor calitatea de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) SA Bucureşti, de membru al AGA şi al CA ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC “Bioprod” SA Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au demonstrat că privatizarea ICA s-a făcut în folosul lui Dan Voiculescu, prin subevaluarea bunurilor institutului cu peste 7,7 milioane de euro. Astfel, prejudiciul produs statului s-a cifrat la peste 60 de milioane de euro.
12 complici
Alături de Voiculescu, DNA i-a trimis în judecată pe Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Gheorghe Mencinicopschi, Sorin Pantiş, Vlad Nicolae Săvulescu, Marian Gheorghe Domnişoru, Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Marinescu Grigore, Vica Ene şi Flavius Adrian Pop.
Toţi aceştia sunt acuzaţi de complicitate la stabilirea, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de cea reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar, comisă în acţiunea de privatizare în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.
Tertipuri eşuate
Dan Voiculescu a încercat să scape de dosarul ICA – prin tragere de timp, astfel încât faptele să se prescrie – recurgând la toate metodele, de la cereri de amânare a judecării şi schimbarea avocaţilor, până la cererea de returnare la DNA a dosarului şi de audiere a preşedintelui Traian Băsescu.
Nu i-a ieşit însă decât subterfugiul cu demisia din Senatul României – unde deţinea funcţia de vicepreşedinte -, astfel încât a „ciupit” 1 an de plimbare a dosarului de la Înalta Curte la Tribunalul Bucureşti şi invers, deoarece prima demisie a survenit în 25 iunie anul trecut – cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, dar şi pentru că Voiculescu se temea că dosarul său căzuse exact la completul de judecată care îl condamnase pe Năstase -, iar a doua, la sfârşitul lui ianuarie anul acesta.
Judecarea dosarului la Tribunalul Bucureşti (TB) a început în 8 martie, cu… 6 amânări.
Ajutorul, ajuns după gratii
Între timp, au fost arestate două judecătoare corupte – Viorica Dinu şi Antonela Costache -, care, împreună cu alţi complici, luau mită şi fraudau sistemul de selectare aleatorie a completelor de judecată la TB. Altă magistrată, de data aceasta de la Curtea de Apel Bucureşti, dar, printre altele, şi complicea celor două, Veronica Cîrstoiu, a intrat şi ea după gratii, într-un răsunător dosar de luare de mită şi de trafic de influenţă. În aceste condiţii, mai greu ar putea fi corupţi alţi judecători.
Dar pentru una dintre faptele lui Voiculescu a intervenit, totuşi, termenul de prescripţie, iar el se aştepta să o lungească astfel încât să se prescrie şi infracţiunea de spălare de bani. Nu a fost să fie. Însă o primă sentinţă nu va fi definitivă, aşa că dosarul va ajunge tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cam tot peste 1 an.
Complice în Dosarul “Şantajul”
Depistarea unei noi infracţiuni a năvălit, între timp, peste Voiculescu şi Antenele lui. Astfel, el este acuzat în dosarul Şantajul, în calitate de complice al şefului Antena Group, Sorin Alexandrescu.
De aceeaşi faptă este acuzată şi fiica lui Voiculescu, Camelia, precum şi Şerban Pop, fostul şef al ANAF. Dosarul este la un pas de a ajunge în instanţă.
Magda SEVERIN