Autostrada Nădlac-Arad, părăsită şi de Alpine Bau. Băsescu: Guvernul să se trezească!

Autostrada Nădlac-Arad ar fi trebuit finalizată în aprilie anul acesta, dar Guvernul nu a încercat să găsească alt constructor după rezilierea contractului cu firma Romstrade, în noiembrie 2012, pentru lotul 1. Şantierul este părăsit de 9 luni, timp în care s-ar fi putut pregăti măcar licitaţia, iar în vară ar fi reînceput lucrările. Însă lovitura de graţie a venit luna trecută, când Executivul a reziliat, fără să anunţe public, şi contractul pentru lotul 2, cu Alpine Bau, intrată în insolvenţă. Tronsonul de autostradă este asfaltat 85%, dar închis circulaţiei, iar şoferii privesc cu jind pe după barierele şi agenţii de pază care blochează accesul maşinilor. Preşedintele Traian Băsescu susţine că finalizarea lucrărilor ar fi putut fi salvată dacă Executivul ar fi intervenit, mai ales că “nici măcar nu însemna mare efort bugetar şi de bani europeni”.

Proaspăt venit de la Neptun, preşedintele Traian Băsescu a profitat de concediul la Miami al premierului Victor Ponta şi a monopolizat, miercuri, buletinele de ştiri de la toate televiziunile, criticând „neputinţa Guvernului”.

„Dacă vrem o emblemă a neputinţei, venim pe Autostrada Nădlac-Arad şi vedem ce înseamnă proasta guvernare, pentru că nici măcar nu însemna mare efort bugetar şi de bani europeni. Exact la locul de intrare din Europa în România noi spunem: “Eu, Guvernul României, nu pot mai mult de atât”. Uităm că vara lucrează constructorii şi ne ocupăm de alte trăznăi. Trag un semnal de alarmă către Guvern să se trezească. (…) S-au tăiat de la Ministerul Transporturilor 900 milioane lei, deci 200 milioane euro. Cum să tai, când tu stai cu lucrări deschise, care înseamnă bani mulţi investiţi şi nevalorificaţi pentru că nu se termină lucrările?”, a declarat Traian Băsescu pe şantierul autostrăzii, pe care l-a survolat cu elicopterul şi a făcut poze să i le trimită lui Ponta, în caz că nu ştie.

Preşedintele a insistat că Guvernul ar fi trebuit să intervină şi să aloce bani pentru terminarea lucrărilor la autostradă, deoarece ar fi recuperat investiţia din fonduri europene.

600 de oameni fără loc de muncă, firme locale de transport au de recuperat circa 100.000 de lei

Oprirea lucrărilor la lotul 2, cuprins între Pecica şi Arad, a lăsat fără loc de muncă 600 de oameni numai în oraşul Pecica, iar firme locale de transport au de recuperat în jur de 100.000 de lei de la Alpine Bau sau de la subcontractori. Alte societăţi comerciale au de încasat facturi restante cuprinse între 10.000 şi 40.000 de lei, potrivit autorităţilor locale.

Autostradă aproape gata, închisă

Lucrările sunt destul de avansate: asfaltul este turnat pe 80% din cei 16,6 km ai lotului 2, mai puţin breteaua de legătură între autostradă şi DN 7.

Însă drumul de câţiva kilometri din pământ bătătorit poate fi parcurs cu uşurinţă de şoferi, până în locul în care începe asfaltul. Ei sunt opriţi doar de bariere şi de echipe de agenţi de pază aflate la joncţiunea cu DN 7.

Lucrări începute în 2011

La ambele tronsoane, şantierul a pornit în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate. Construirea autostrăzii Nădlac-Arad, de 39 km, este finanţată din fonduri europene. Primul lot a fost adjudecat de asocierea româno-portugheză Romstrade – Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea, de 124,45 milioane euro, firmei austriece Alpine Bau.

Autostrada s-a dovedit cu ghinion: mai întâi, patronul Romstrade, Nelu Iordache, a fost prins că a deturnat fondurile europene, el fiind arestat din 2 decembrie 2012. Apoi a venit insolvenţa firmei Alpine Bau. Însă Traian Băsescu susţine că acesta nu este un motiv pentru rezilierea contractului, pentru că, spre exemplu, şi Hidroelectrica a fost în insolvenţă – “insolvenţă de succes”, cum spunea Victor Ponta -, dar asta nu înseamnă că a întrerupt furnizarea energiei.

“Dacă nu au fost interese, prostie a fost sigur!”

„Nu pot înţelege din ce cauză nu s-a găsit încă un constructor pentru tronsonul Pecica-Nădlac, unde lucrările au fost sistate din noiembrie 2012 şi, de asemenea, nu pot înţelege de ce au fost sistate lucrările pe tronsonul Arad-Pecica în urmă cu câteva săptămâni, din cauză că firma constructoare a intrat în insolvenţă. Dar intrarea în insolvenţă a firmei nu înseamnă oprirea activităţii. Firmele mai intră şi în insolvenţă. Dar probabil că firma austriacă nu a mai primit bani de la bănci, iar asta înseamnă că trebuia imediat intervenţia Guvernului pentru finalizarea lucrărilor, pentru că banii se recuperează de la Uniunea Europeană”, a precizat Băsescu.

Întrebat de jurnalişti dacă crede că au existat unele interese pentru oprirea lucrărilor, Traian Băsescu a răspuns: “Dacă nu au fost interese, prostie a fost sigur!”.

“Să măreşti taxele în timp de criză e ca şi cum ai trage o frână”

Preşedintele a criticat şi intenţia Guvernului de a majora unele taxe şi de a impune altele noi, cum este cea pe chirii, acuzând că, în acelaşi timp, fondurile europene nu sunt folosite.

“În timp de criză – pentru că nu s-a terminat criza – România abia stă pe linia de plutire, în timp ce Europa e în recesiune. (…) În timp de criză să măreşti taxele e ca şi cum ai trage o frână. Poate nu poţi să le micşorezi, dar să măreşti taxele directe e o greşeală majoră”, a spus Băsescu.

“Plângeţi după bani şi aţi îngropat o grămadă în Autostrada Nădlac-Arad”, a adăugat el, cu referindu-se la guvernanţi.

Şeful statului a reamintit că s-a pronunţat şi împotriva creşterii TVA în timpul guvernării Boc, dar “slavă Domnului că a fost doar mărirea TVA, până la urmă”.

Traian Băsescu a precizat că foarte multe firme “trăiesc” din închirierea spaţiilor, iar a impozita chiriile înseamnă a îngreuna şi mai mult situaţia acestor firme. În opinia sa, “sunt nişte politici necorelate, negândite”.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.