Baronul PSD de Constanţa, înhăţat la aeroport

Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al CJ Constanța, a revenit astăzi în ţară, după 10 luni, fiind preluat de la Aeroportul Henri Coandă de polițiștii români, după ce fusese reţinut ieri de către cei din Istanbul. Baronul PSD a fost dus în faţa instanței Tribunalului Bucureşti, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

Iată cum justifică el „escala” din Turcia: „Vin nesilit de nimeni în România. Am decis să revin pentru a demonstra minciunile DNA”.

Baronul PSD de Constanţa va fi încarcerat fie în penitenciar, fie în spitalul penitenciar, în funcţie de decizia judecătorilor.

Avocaţii lui au declarat presei că Nicuşor se simte mai bine.

Președintele suspendat al CJ Constanța a fost dat în urmărire prin INTERPOL şi are emise pe numele său două mandate de arestare preventivă, de către instanţele de judecată din România, după ce a refuzat să revină în ţară la termenul stabilit de DNA.

Nicușor Constantinescu este trimis în judecată într-un dosar de corupţie şi cercetat în alte două, pentru zeci de fapte de abuz în serviciu. Dosarele sunt instrumentate de procurorii anticorupţie din Constanţa şi din Bucureşti.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.