Băsescu NU îl grațiază pe Gigi Becali

Președintele Traian Băsescu a decis astăzi, în urma analizării dosarului de grațiere a lui George Becali, să nu îi acorde acest privilegiu condamnatului-vedetă. Patronul clubului de fotbal Steaua este recidivist şi ispăşeşte, pentru fapte de corupţie, 3 ani şi 6 luni de închisoare şi nu 9 ani, cât însumează pedepsele pe care le-a primit în 3 condamnări – deoarece acestea au fost contopite. Şeful statului anunţa, recent, că se gândește „foarte serios” la solicitarea primită din partea mamei fostului senator PNL, precizând că nu va ține cont de impactul electoral. De altfel, Ministerul Justiției dăduse deja aviz negativ cererii.

George Becali are 3 condamnări:

Tribunalul Bucureşti i-a contopit, în 27 iunie 2013, cele 3 pedepse, aplicându-i o suplimentare de 6 luni la cei 3 ani de puşcărie pe care deja îi ispăşea.

Becali ar fi putut beneficia de o reducere a pedepsei dacă ar fi avut împlinită vârsta de 60 de ani, potrivit vechiului Cod Penal, care i-ar fi permis să ispăşească numai o treime, adică 1 an şi 2 luni.

Însă el ar trebui să se bucure că a scăpat doar cu 3 ani şi jumătate, deoarece, potrivit noului Cod Penal, cine recidivează se alege cu o suplimentare de două treimi din pedeapsă, astfel că astăzi ar fi încasat, în total, 5 ani.

Prăbuşirea unui om ce părea de neatins

În imagine (autor Jean-Mihai Pâlşu), Gigi Becali este surprins în curtea “palatului” din B-dul Aviatorilor, la alegerile europarlamentare din mandatul trecut (mai 2009), când a câştigat un mandat la care a renunţat însă în 2012, pentru a candida pe listele PNL la alegerile parlamentare, pe un loc de senator al României.

El a câştigat cu brio şi a fost numit chiar membru în Comisia juridică a Senatului, pe care nu a părăsit-o după prima condamnare (februarie 2013), pe motiv că pedeapsa la închisoare pe care a primit-o era una cu suspendare.

Aşadar, Becali a mai votat legi în Comisia juridică a Senatului şi în Parlamentul României până când a încasat a doua condamnare, în 20 mai 2013 – de data aceasta cu executarea pedepsei.

Cea de-a treia condamnare a venit relativ repede, după circa o lună de la pedeapsa primită anterior, astfel că l-a găsit pe inculpat deja încarcerat.

Închisoare în regim semideschis

Încă de la încarcerare, Gigi Becali a încercat, prin avocaţii săi, toate tertipurile pentru a scăpa de după gratii. După ce a reuşit să obţină executarea pedepsei în regim semideschis – astfel că acum se află la Penitenciarul “Poarta Albă”, din jud. Constanţa, avocaţii lui au solicitat instanței, anul acesta, întreruperea executării pedepsei clientului lor pentru a se putea opera la o clinică privată din străinătate.

Cum instanţa a respins cererea, apărătorii latifundiarului din Pipera au trecut la “planul B”: au solicitat judecătorilor întreruperea pedepsei pentru ca Becali să se opereze la o clinică privată din București.

Pe 19 martie, judecătorii Curții de Apel Constanța au respins contestația formulată de omul de afaceri împotriva sentinței magistraților Tribunalului Constanța potrivit căreia solicitarea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea din motive medicale este nefondată.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.