Camioanele romanesti, preferate de imigrantii ilegali

Pentru cei ce realizeaza transport pe relatia Marea Britanie, problema imigrantilor ilegali este una cat se poate de reala, concretizata, in multe cazuri, in amenzi de mii de euro. Cum te poti pune la adapost de acest fenomen?

A fost una dintre intrebarile la care am incercat sa gasim raspuns cu ocazia mesei rotunde organizate de Ziua Cargo la inceputul lunii februarie, analizand situatia actuala. „Problema imigrantilor a atins in acest moment cote care nu au putut fi imaginate nici de autoritatile celor doua tari direct implicate in aceasta problema, Franta si Marea Britanie. Daca, in trecut, trecerile frauduloase erau aranjate contra unor sume importante de bani, in ultimele luni, imigrantii au ajuns in situatia de a nu mai avea resurse financiare, actionand acum in grupuri numeroase si atacand pur si simplu camioanele pentru a se urca in acestea”, a explicat Mihai Cazacu, consultant in probleme de securitate, subliniind ca in statisticile realizate de serviciul englez specializat in probleme de migratie, camioanele romanesti apar pe locul 2 dupa cele poloneze in privinta incidentei transportului de imigranti ilegali. Probleme majore apar in punctele de trecere a frontierei din Franta, din orasele Calais, Dunkerque sau Coquelles, iar faptul ca exista o zona unde se aplica o restrictie de viteza de 15 km/h creste vulnerabilitatea camioanelor. „Autoritatile britanice au gasit o solutie, dar doar din perspectiva lor, aceea de a inlocui masurile de arestare preventiva cu amenzi, care s-au rasfrant insa asupra companiilor de transport”, a adaugat Mihai Cazacu. Problema devine si mai serioasa in situatia in care incarcatura este formata din produse alimentare, pentru ca, la descarcare, marfa poate fi refuzata daca se descopera o taietura prea mare in prelata. Iar marfa este declarata alterata, se opreste si se distruge. Au fost, de asemenea, raportate cazuri in care imigrantii au distrus marfa intrand in ambalajele masinilor de spalat.

Ce-i de facut?

Exista o procedura pe care carausii o pot respecta pentru a se pune la adapost.

Potrivit reprezentantului UNTRR, Lorena Sandu, pot fi accesate pe internet o serie de formulare care trebuie completate pentru a putea avea un raspuns corect in fata autoritatilor engleze. De asemenea, exista masuri suplimentare care trebuie luate.

„De exemplu, la finalizarea incarcarii, camionul trebuie sa fie asigurat imediat fie cu sigiliu sau alt dispozitiv de securitate, care impiedica intrarea neautorizata. Cordoanele si curelele prelatei, atunci cand sunt utilizate, trebuie sa fie nedeteriorate, trecute prin toate punctele de fixare, pentru a fi cat mai intinse si pentru a asigura securizarea incintei camionului”, a explicat Mihai Cazacu. Foarte importanta este si verificarea materialului exterior al prelatei pentru a observa semne de deteriorare sau intrare neautorizata, acordand o atentie deosebita la acoperis. Verificate trebuie sa fie, in plus, toate compartimentele de depozitare, cutii de scule, aparatori de vant externe precum si sub autovehicul. Masuri 100% eficiente sunt aproape imposibil de luat pentru ca se stationeaza foarte mult timp in acea zona. Ideal este sa nu stationeze deloc in Calais, recomandarea celor care frecventeaza des aceasta ruta fiind sa se mearga direct catre imbarcare. Reprezentantii companiilor de transport prezente la masa rotunda au precizat ca o solutie ca firma sa fie absolvita de orice implicare este intrarea la controlul de CO2 dinainte de tunel, pentru a obtine de acolo o stampila de aprobare. Cei care au avut acea stampila nu au mai fost amendati.

Campanie de informare

UNTRR, alaturi de Ambasada Marii Britanii in Romania si Ministerul Afacerilor Interne – Politia de Frontiera Romana au demarat o campanie de informare pentru soferii de camioane si autocare care calatoresc in Marea Britanie. Campania de informare se va desfasura incepand cu luna februarie, in principalele puncte de trecere a frontierei de la frontiera cu statele vecine si are misiunea de a aduce informatii actuale despre modalitatile in care soferii de camioane sau autocare pot preveni atat migratia ilegala, cat si furtul de si din camioane atunci cand calatoresc in Marea Britanie.

Alexandru Paun, manager general Blue River:

„Soferi de-ai nostri s-au confruntat cu situatii in care au auzit batai in cabina, au franat si la 40-50 km/h au vazut imigrantii sarind efectiv dintre cabina si remorca.”

Marius Catrinoiu, director general Marvi Logistic:

„Mi se pare usor imposibil, ca sofer, sa nu simti, chiar si in somn, ca deschide cineva usi, taie sigilii si misca tot vehiculul.”

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.