CNADNR a finalizat licitaţiile pentru execuția a 56,5 km din Autostrada Transilvania, porțiunea Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş, pentru care pune la bătaie 1,2 miliarde lei, și anunţă câştigătorii, cu precizarea că sunt primele proiecte de investiţii ale anului 2015, cu sursă de finanţare fonduri europene nerambursabile.
Licitațiile au fost lansate în 25 iunie 2014 (pentru Ogra – Câmpia Turzii) și 10 iulie 2014 (pentru Ogra – Tg Mureș).
Urmează perioada de contestații, semnarea contractelor și cele 4 luni dedicate proiectării, astfel că la mijlocul lunii iunie, cel mai devreme, vor putea începe lucrările.
Lucrările ar trebui să fie gata în 12 luni, adică înainte de parlamentarele din 2016, și au garanție 4 ani.
Iată câștigătorii:
- Tronson Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Lotul 1 Ogra – Câmpia Turzii: Asocierea SC GEIGER TRANSILVANIA SRL – WILHELM GEIGER GmbH & Co.KG.
– valoare: 55.782.941,89 lei, fără TVA;
– lungime: 3,6 km;
– durata de execuţie: 16 luni (4 luni proiectare şi 12 luni execuţie).
- Tronson Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Lotul 2 Ogra – Câmpia Turzii: JV SC STRABAG SRL – SC STRACO GRUP SRL.
– valoare: 397.718.661,15 lei, fără TVA;
– lungime: 17,9 km;
– durata execuţie: 16 luni (4 luni proiectare şi 12 luni execuţie).
- Tronson Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 2A: Lotul 3 Ogra – Câmpia Turzii: Asocierea SC STRACO GRUP SRL – SC SPECIALIST CONSULTING SRL – SC TOTAL ROAD SRL.
– valoare: 279.744.271,56 lei, fără TVA;
– lungime: 15,7 km;
– durata execuţie: 16 luni (4 luni proiectare şi 12 luni execuţie).
- Tronson Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea: Lotul 1 Târgu Mureş – Ungheni + drum de legătură: Asocierea LEMACONS – VEGA 93 – ARCADA COMPANY.
– valoare: 179,787,916.93 lei, fără TVA;
– lungime: 9,2 km (din care 4,7 drumul de legătură);
– durata execuţie: 12 luni.
- Tronson Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Lot 2: Ungheni – Ogra: Asocierea JV SC STRABAG SRL – SC STRACO GRUP SRL.
– valoare: 251,349,460.28 lei, fără TVA;
– lungime: 10,105 km;
– durata execuţie: 12 luni.
„În prezent, ofertanții pot depune contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor – CNSC în termenul legal de 10 zile, calculat de la data comunicării rezultatelor. După expirarea termenului legal anterior menționat, în cazul în care nu vor exista contestații, CNADNR va putea semna printre primele contracte pe anul acesta, cele aferente Autostrăzii Câmpia Turzii – Ogra – Târgu Mureş. Aceste loturi în lungime totală de 56,51 km fac parte din Autostrada A3, Braşov – Cluj – Borş”, precizează ministrul Ioan Rus, în comunicatul remis redacției.
Magda SEVERIN