Comisia Europeană (CE) a adoptat miercuri, la Bruxelles, un document prin care recomandă României să finalizeze acordul derulat cu UE şi FMI, arătând, totodată, că ţara noastră se plasează pe ultimele locuri la productivitatea muncii, absorbţia fondurilor europene şi reducerea sărăciei. “Administraţia publică se caracterizează printr-un cadru juridic incoerent, prin recurgerea frecventă la ordonanţe de urgenţă, printr-un nivel scăzut de cooperare interministerială şi printr-o birocraţie excesivă. Eficienţa acesteia este, de asemenea, subminată de o carenţă a competenţelor, de lipsa transparenţei în ceea ce priveşte recrutarea personalului şi de o rată ridicată de rotaţie a personalului de conducere”, notează CE în Programul naţional de reformă al României pentru 2013.
CE menţionează că slaba capacitate administrativă se reflectă în rata scăzută de absorbţie a fondurilor UE. Obiectivul de absorbţie convenit pentru sfârşitul anului 2012 în cadrul programului de asistenţă financiară al UE nu a fost atins, existând un decalaj considerabil faţă de acesta.
La sfârşitul anului 2012, absorbţia cumulativă era de 5,53 miliarde euro sau 20,2% din totalul fondurilor structurale, de coeziune şi agricole disponibile, adică cu 2,47 miliarde EUR mai puţin decât obiectivul stabilit în cadrul programului pentru sfârşitul anului 2012, care era de 8 miliarde EUR.
Rata de absorbţie a fondurilor structurale şi de coeziune este şi mai scăzută, fiind de 13% la sfârşitul lunii martie 2013. În cea mai mare parte a celei de a doua jumătăţi a anului 2012, nivelul de absorbţie a fondurilor UE a stagnat după ce auditorii naţionali şi europeni au identificat o serie de deficienţe la nivelul sistemelor de gestiune şi de control şi în ceea ce priveşte achiziţiile publice.
“Există un risc semnificativ ca o parte substanţială din fondurile structurale şi de coeziune să fie dezangajate în 2013”, se spune în documentul CE.
România trebuie să depună eforturi suplimentare pentru asigurarea unei absorbţii mai rapide a fondurilor UE, în special prin consolidarea sistemelor de gestiune şi de control şi prin îmbunătăţţirea procedurilor de achiziţii publice.
Cu temele nefăcute în faţa FMI
Executivul european recomandă României să ducă la bun sfârşit programul de asistenţă financiară UE/FMI. CE nu menţionează posibilitatea unui nou acord cu România, alături de FMI.
La începutul anului, Guvernul Ponta a cerut încheierea unui nou acord cu FMI, dar a fost refuzat categoric, până când nu va realiza condiţiile asumate de România în cel existent. În martie 2013, Executivul a solicitat oficial o prelungire cu 3 luni, astfel că evaluarea finală a programului va avea loc la sfârşitul lunii iunie.
Încheierea unui nou acord de finanţare va depinde de închiderea în bune condiţii a actualului acord, iar aceasta înseamnă câteva condiţii clare pe care Guvernul nu dă semne că le-ar respecta: privatizarea CFR Marfă (mijlocul lunii mai – precondiţie), privatizarea Poştei Române – eşuată şi prelungită cu 1 an -, soluţionarea Oltchim – lichidare sau privatizare -, reducerea arieratelor.
Acordul preventiv cu FMI şi UE, de 5 miliarde euro – fonduri ce sunt accesate numai în caz de necesitatea – a fost parafat în primăvara lui 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009.
Încasări scăzute, problemă majoră
În linie şi cu alte poziţii anterioare, CE sesizează că situaţia bugetară a României s-a îmbunătăţit, dar consideră că nivelul scăzut al încasărilor fiscale reprezintă o problemă majoră, iar sustenabilitatea sistemului de pensii un risc pe termen lung.
“Nivelul redus de conformitate fiscală reprezintă o provocare majoră pentru sistemul fiscal al României, în special în ceea ce priveşte TVA şi impozitarea veniturilor salariale. Nivelul taxelor de mediu este sub media UE”, se spune în raport.
În aceste condiţii, România trebuie să îmbunătăţească colectarea taxelor, să egalizeze vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi şi să reformeze sistemul de pensii astfel încât să fie promovate angajările muncitorilor mai vârstnici.
Sănătatea, cu inegalităţi majore
În domeniul sănătăţii, Comisia notează existenţa unor inegalităţi majore, generate de folosirea ineficientă a resurselor şi managementul defectuos. România trebuie să facă mai multe eforturi pentru îmbunătăţirea eficienţei costurilor în sistem, prin reducerea utilizării excesive a spitalizării în favoarea asistenţei medicale primare.
CE recomandă autorităţilor să asigure o mai bună participare pe piaţa muncii şi să sporească capacitatea de inserţie profesională şi productivitatea forţei de muncă prin revizuirea şi consolidarea politicilor active în domeniul pieţei forţei de muncă, prin asigurarea de servicii de formare şi îndrumare individualizate şi prin promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii.
Atenţie la şomajul în rândul tinerilor!
Totodată, trebuie consolidată capacitatea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a spori calitatea şi acoperirea serviciilor acesteia.
Pentru a combate şomajul în rândul tinerilor, România trebuie să pună în aplicare fără întârziere Planul naţional pentru încadrarea în muncă a tinerilor, inclusiv printr-o garanţie pentru tineri, să combată sărăcia, să îmbunătăţească eficacitatea şi eficienţa transferurilor sociale, acordând o atenţie deosebită copiilor.
Sărăcie lucie
“Reducerea sărăciei continuă să fie o problemă importantă. În 2011, 40,3% din populaţia României era expusă riscului de sărăcie şi de excluziune socială, aproape cu două treimi mai mult decât media UE de 24,2 %. Copiii sunt o categorie în mod special afectată (49,1%). Impactul transferurilor sociale (excluzând pensiile) asupra reducerii sărăciei este, în continuare, cu mult sub eficienţa medie a transferurilor din UE, atât pentru ansamblul populaţiei (23,7% în România comparativ cu 37,5% pentru UE în 2011), cât şi pentru copii (22 % comparativ cu 42,8 % pentru UE)”, precizează raportul.
În opinia oficialilor de la Bruxelles, rata redusă de utilizare a serviciilor de asistenţă socială, precum şi acoperirea scăzută şi insuficienta adecvare a acestora continuă să submineze capacitatea acestora de a reduce sărăcia.
CE notează că în domeniul asistenţei sociale, în 2012 au fost adoptate mai multe acte legislative în vederea continuării reformei din 2011. Adoptarea actelor legislative rămase ar constitui un progres important în direcţia finalizării procesului de reformă. Ar putea însă ca aceste acte legislative să fie combinate mai sistematic cu măsuri de activare.
Trebuie accelerate reformele în educaţie
În domeniul educaţiei, România trebuie să accelereze reforma, inclusiv prin consolidarea capacităţii administrative atât la nivel central, cât şi la nivel local, şi să evalueze impactul reformelor.
Trebuie accelerate reformele în domeniul învăţământului profesional şi al formării, aliniat în continuare învăţământul universitar la cerinţele pieţei muncii şi îmbunătăţit accesul persoanelor defavorizate.
România trebuie să consolideze guvernanţa şi calitatea instituţiilor şi a administraţiei publice, în special prin îmbunătăţirea capacităţii de planificare strategică şi bugetară, prin sporirea profesionalismului funcţionarilor publici printr-o mai bună gestionare a resurselor umane şi prin întărirea mecanismelor de coordonare între diferitele niveluri de guvernare.
Măsuri pentru IMM
României i se mai recomandă să-şi amelioreze şi simplifice mediul de afaceri, în special prin reducerea sarcinii administrative pentru IMM-uri şi prin punerea în aplicare a unei strategii coerente în materie de e-guvernare.
Totodată, România trebuie să faciliteze şi să diversifice accesul IMM-urilor la finanţare, să asigure realizarea unei asocieri mai strânse între cercetare, inovare şi întreprinderi, în special prin acordarea unui statut prioritar activităţilor de cercetare şi dezvoltare care sunt susceptibile să atragă investiţii private, să intensifice eforturile în sensul îmbunătăţirii calităţii şi independenţei sistemului judiciar, precum şi a eficienţei acestuia în materie de soluţionare a cauzelor şi de combatere a corupţiei.
Este necesară promovarea concurenţei şi eficienţei în industriile de reţea, prin asigurarea independenţei şi a capacităţii de acţiune a autorităţilor naţionale de reglementare şi prin continuarea reformei guvernanţei corporative în cadrul întreprinderilor deţţinute de stat din sectoarele energiei şi transporturilor.
Plan cuprinzător şi pe termen lung în domeniul transporturilor
România trebuie să adopte un plan cuprinzător şi pe termen lung în domeniul transporturilor şi să îmbunătăţească infrastructura de comunicaţii în bandă largă, să continue să dereglementeze preţurile la gaze şi la electricitate şi să îmbunătăţească eficienţa energetică, să îmbunătăţească integrarea transfrontalieră a reţelelor energetice şi să accelereze punerea în aplicare a proiectelor de interconectare a reţelelor de gaze.
Comisia Europeană a publicat miercuri recomandări specifice pentru toate ţările membre ale UE, cu excepţia Greciei, Irlandei, Portugaliei şi Ciprului, precum şi recomandări separate pentru zona euro în ansamblu.
Recomandările au rolul să scoată Europa din criză şi să consolideze fundaţia de creştere economică şi se bazează pe analize detaliate ale situaţiei din fiecare ţară.
Aceste recomandări oferă consiliere guvernelor în privinţa mijloacelor de creştere a potenţialului de creştere, îmbunătăţire a competitivităţii şi creare de locuri de muncă, în perioada 2013-2014. (M.S.)