Cetăţean din Coasta de Fildeş, prins cu mita la examenul auto

Un candidat la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, cetăţean din Coasta de Fildeş, a fost prins în timp ce mituia cu 100 de euro un agent de poliţie pentru a-l promova la proba practică. Poliţistul i-a anunţat pe ofiţerii anticorupţie şi miercuri, 26 iunie, a fost organizazt flagrantul, de către procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (SJA) Prahova.

„În fapt, ieri, 26 iunie a.c., cu ocazia susţinerii probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, cetăţeanul A.E.K.J.M., din Republica Coasta de Fildeş, a înmânat dosarul de şcolarizare agentului de poliţie examinator, în persoana lui N.C., din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) Prahova, în care introdusese cei 100 de Euro cu scopul de a-l determina pe agentul poliţist să-l promoveze la această probă”, informează, joi, DGA.

Agentul de poliţie a sesizat, de îndată, DGA – SJA Prahova, care a organizat imediat acţiunea de prindere în flagrant.

În cauză, cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.