Fostul poliţist Cristian Cioacă, judecat pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, a fost condamnat, marţi, la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la 2 ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie şi să aibă 5 ani de interzicere a unor drepturi. Emilia Ghinescu, mama Elodiei Ghinescu, spune că se aştepta la o sentinţă “mai aspră” din partea magistraţilor, apreciind că acesta ar fi trebuit să fie condamnat pe viaţă. Sentinţa nu este definitivă. Cioacă nu a fost prezent în sala de judecată, el fiind încarcerat la Penitenciarul Colibaşi.
UPDATE 17 februarie 2014: Cioacă a fost eliberat şi s-a întors la serviciu, la Poliţia Piteşti. Conform soluţiei pronunţate de completul de divergenţă de la Curtea de Apel Piteşti care a decis, în 14 februarie, înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar, Cristian Cioacă are o serie de interdicţii, între care aceea de a purta armă, de a conduce autovehicule, dar şi de a participa la manifestări sportive, culturale, la adunări publice ori la emisiuni audio-vizuale. El va lucra la Serviciul Logistică al IPJ Argeş.
De asemenea, lui Cioacă îi este interzis să se apropie de membrii familiei Elodiei, cu excepţia fiului său, de martorii sau de experţii desemnaţi în dosarul de omor în care este judecat.
Pe perioada controlului judiciar, Cioacă va fi supravegheat de Poliţia Piteşti.
Totodată, instanţa Tribunalului Argeş l-a obligat pe Cristian Cioacă să plătească echivalentul a 250.000 de euro drept daune morale, astfel: 100.000 de euro fiului său minor, Patrick, în calitate de parte vătămată; 100.000 de euro mamei Elodiei, Emilia Ghinescu; 50.000 de euro fratelui Elodiei, Robert Ghinescu.
Inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.
În 5 decembrie 2012 el a fost arestat preventiv, iar din 30 ianuarie se află încarcerat la Penitenciarul Colibaşi.
Magda SEVERIN