Contract semnat pentru lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj. Centura Timişoara mai aşteaptă

CNADNR a semnat, miercuri, cu Asocierea Tirrena Scavi Spa – Societa Italiana Per Condotte d’Acqua Spa, contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 (de 25,6 km) al autostrăzii Timișoara – Lugoj, în valoare de peste 423 milioane de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene de coeziune (85%) și de la Bugetul de Stat (15%). Nu se mai ştie însă nimic despre Centura Timişoara, de 9,5 km, pentru care oficialii Comisiei Europene au aprobat finanţare nerambursabilă anul trecut, în august. Proiectul, întocmit tot de fosta guvernare, prevedea construirea Variantei de Ocolire la standard de autostradă şi era evaluat la 248,1 milioane euro.

Contractul semnat cuprinde proiectarea și execuția lucrărilor pe autostrada Timișoara-Lugoj, Lot 2 km 54+000 – Km 79+625, precizează CNADNR în comunicatul remis redacţiei.

Autostrada va avea două benzi pe sens, 13 poduri, 19 pasaje, 2 noduri rutiere şi 3 zone de parcare şi servicii.

Pentru construirea celor 25,6 km din autostradă au depus oferte 10 constructori, anul trecut în vară. De atunci a trecut 1 an şi 4 luni până la adjudecare şi la semnarea contractului.

Primul lot din Autostrada Timişoara-Lugoj, de 9,5 km, a fost dat circulaţiei anul trecut, în octombrie, cu 6 luni înainte de termen, fiind executat de Asocierea SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL – Carena SpA Impresa di Construzioni începând din octombrie 2011.

Autostrada Timişoara-Lugoj va avea peste 35 km şi va costa (cu tot cu primul tronson) 1,42 miliarde de lei. Ea va face parte din coridorul IV Pan-European Dresden – Nurnberg – Praga – Viena – Bratislava – Gyor – Budapesta – Arad, care apoi se ramifică în două: Timişoara – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa şi Timişoara – Drobeta Turnu Severin -Vidin – Sofia – Salonic.

Tot în 22 august 2012, CNADNR anunţa şi cine a depus cele 13 oferte pentru 33,2 km din Autostrada Transilvania. Atribuirea nu s-a făcut însă nici până acum. Tronsonul a fost scos la licitaţie în ianuarie 2012, cu o valoare estimată cuprinsă între 316,7 – 348,3 milioane lei, fără TVA, iar în curând se vor împlini 2 ani de la lansarea licitaţiei, fără vreun rezultat.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.