Instanţa Curţii de Apel Bucureşti mă a decis astăzi condamnarea lui George Copos, fost vicepremier în Guvernul Tăriceanu şi patron al Clubului de fotbal Rapid, la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executate pentru înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Pronunţarea sentinţei a început la ora 14.00 şi s-a încheiat o oră mai târziu. Este vorba despre Dosarul Transferurilor, în care 8 inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) acum 6 ani, în octombrie 2008, sub acuzaţia că au prejudiciat statul cu 1,5 milioane de dolari şi 4 cluburi de fotbal cu 10 milioane de euro. De atunci dosarul s-a tot plimbat pe la instanţe – Tribunalul Bucureşti chiar i-a achitat pe inculpaţi, dar DNA a făcut recurs – şi iată că astăzi întreaga poveste are un final.
UPDATE 5 martie: Copos, Stoica, Popescu şi Pădureanu au fost transferaţi la Penitenciarul Rahova – ultimul de la Spitalul Elias, unde se internase în urmă cu 3 zile -, după ce în cursul serii de ieri s-au prezentaţ cu toţii la arestul Poliţiei Capitalei.
Fraţii Becali au fost încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, unde vor fi alături de vărul lor, Gigi.
Neţoiu a fost încarcerat la Craiova, localitatea de domiciliu.
După o preioadă de carantină de 21 de zile, toţi cei 8 condamnaţi vor fi repartizaţi în celule.
Iată toate condamnările, toate CU EXECUTAREA PEDEPSEI, precum şi sumele de bani confiscate prin verdictul judecătorilor CAB:
* George Copos: 3 ani şi 8 luni, 650.000 de dolari
* MM Stoica: 3 ani şi 6 luni, 1,3 milioane de dolari
* Cristi Borcea 6 ani şi 4 luni, 1 milion de dolari
* Ioan Becali: 6 ani şi 4 luni, 3 milioane de dolari
* Victor Becali: 4 ani şi 8 luni, 1,7 milioane de dolari
* Gică Popescu: 3 ani şi 1 lună, 1 milion de dolari
* Jean Pădureanu: 3 ani şi 4 luni, 200.000 de dolari
* Gigi Neţoiu: 3 ani şi 4 luni, 65.000 de lei.
Sentinţa este executorie, astfel că toţi cei condamnaţi trebuie să se prezinte la arestul Poliţiei Capitalei până la ora 18.00.
Gică Popescu era favorit la alegerile de mâine pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal (FRF).
Jean Pădureanu s-a internat acum două zile în spital, fiind suferind de diabet şi adus cu targa la Elias.
Pe managerul Stelei, Mihai Stoica, decizia magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti l-a găsit în staţiunea Belek, din Turcia. Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, imediat după aflarea sentinţei, Stoica a mulţumit ironic României pentru faptul că judecătorii l-au trimis la puşcărie. „Ce contează dacă procurorii nu cer pedeapsă, contează ce ordine se primesc. Multumesc, România!… KEEP CALM & GO FOR THE DOUBLE! STEAUA FOREVER”, a scris MM Stoica.
Potrivit cotidianului PUTEREA, verii lui Gigi Becali – fraţii Giovani şi Victor -, alături de finul latifundiarului din Pipera, Cristi Borcea, şi-au făcut buletine de Constanţa anterior pronunţării deciziei de condamnare, pentru a fi încarceraţi alături de finanţatorul Stelei, la Penitenciarul Poarta Albă.
Transferurile ilegale
În rechizitoriul DNA au fost prezentate 12 transferuri ilegale ale unor fotbalişti români efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005. Este vorba despre transferurile jucătorilor:
- Cristian Dulca – realizat în ianuarie 1999, de la clubul de fotbal Rapid Bucureşti la clubul sud-coreean Pohang Steelers
- Iulian Arhire – de la clubul Oţelul Galaţi la Pohang Steelers, realizat în martie 1999
- Cosmin Contra – de la Dinamo la Deportivo Alaves, realizat în iunie 1999
- Ionel Ganea – de la clubul de fotbal Gloria Bistriţa la VfB Stuttgart, din iulie 1999
- Paul Codrea – de la Dinamo Bucureşti (împrumutat la FC Argeş Dacia Piteşti) la Genoa Cricket and Spa din Italia, realizat în ianuarie 2001
- Florin Cernat – din februarie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Dinamo Kiev din Ucraina
- Bogdan Mara – din iulie 2001, de la Dinamo Bucureşti la Deportivo Alaves
- Nicolae Mitea – din august 2003, de la Dinamo la Ajax Amsterdam
- Lucian Sânmărtean – din august 2003, de la Gloria Bistriţa la Panathinaikos Atena
- Florin Bratu – din septembrie 2003, de la Rapid Bucureşti la Galatasaray Istanbul
- Dan Alexa – de la Dinamo Bucureşti la Guoan Beijing, în Republica Populară Chineză, realizat în luna iunie 2004
- Adrian Mihalcea – din iulie 2005, de la Dinamo Bucureşti, la Chunnam Dragons din Coreea de Sud.
Pedepsele primite acum, prin sentinţă definitivă, sunt mai mici decât cele date de instanţă acum un an şi jumătate, cu excepţia celor cu suspendare – dar infinit mai reduse decât ceruseră procurorii, respectiv între 20 şi 10 ani de închisoare.
În 12 noiembrie 2012, Curtea de Apel i-a condamnat pe 5 dintre cei 8 patroni de cluburi de fotbal la închisoare cu executare, dar ei au făcut recurs. Ceilalţi 3 au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare.
Iată condamnările primite de inculpaţi prin sentinţa din noiembrie 2012:
- Ioan Becali: 8 ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală;
- Victor Becali: 7 ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi (nu mai are voie să impresarieze) timp de 7 ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave ăi evaziune fiscală;
- Cristi Borcea: 7 ani de închisoare cu executare şi 6 ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani;
- Copos: 5 ani de închisoare cu executare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală;
- Mihai Stoica: 4 ani de închisoare şi 3 ani interzicere a unor drepturi, pentru înşelăcuine cu consecinţe deosebit de grave;
- Gică Popescu: 3 ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi timp de 2 ani, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală;
- Gigi Neţoiu: 3 ani de închisoare cu suspendare pentru o perioadă probatorie de 5 ani şi 2 ani de interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani;
- Jean Pădureanu: 3 ani cu suspendare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani.
Totodată, CAB a hotărât atunci obligarea celor opt inculpaţi la plata unor despăgubiri către ANAF şi către cluburile sportive implicate, precum şi instituirea sechestru asigurător pe averile acestora pentru recuperarea prejudiciului.
Magda SEVERIN
Sursă foto: PUTEREA