Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis, marti, confiscarea averii fostului comisar sef in cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule Arges, Gheorghe Vlasceanu, trimis in judecata in dosarul permiselor auto. Decizia instantei este definitiva si irevocabila.
Averea confiscata consta in 458.805 euro, 1.580 de dolari si 144.420 de lei, plus diferenta de 2.171.109 de lei dintre veniturile de 734.407 lei rezultate in perioada 2000 – 2008 de familia Vlasceanu si averea acumulata, de 3.097.596 de lei. Instanta a fost sesizata de Agentia Nationala de Integritate (ANI), care a constatat ca membrii familiei Vlasceanu au dobandit averi ce nu pot fi justificate prin veniturile realizate de catre acestia, avand in vedere varsta sau ocupatia.
Procesul a durat 3 ani si jumatate, procedura de investigare a averii lui Vlasceanu si a familiei acestuia fiind demarata la 23 iunie 2008. De altfel, ANI a sesizat justitia si cu privire la alti angajati ai Serviciului Permise Auto Arges, dupa ce a constatat ca au acumulat averi ce depasesc veniturile realizate.
Gheorghe Vlasceanu a fost trimis in judecata, alaturi de alte 27 de persoane, dosarul aflandu-se pe rolul Curtii de Apel Targu Mures. Potrivit rechizitoriului intocmit de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), in perioada 2006 – iunie 2008, cei 28 au facut parte dintr-un grup infractional organizat care a actionat pe raza judetului Arges in scopul obtinerii unor sume de bani pretinse si primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obtinerea in mod fraudulos a permiselor de conducere de la SPCRPCIV Arges.
Magda SEVERIN