Cu toate că Vlad Cosma a fost scăpat de arestarea preventivă de colegii săi din Camera Deputaţilor în frunte cu premierul Victor Ponta (deputat, la rândul său) el nu scapă de dosarul de corupţie: procurorii DNA au dispus astăzi punerea lui sub control judiciar, măsură prin care i se interzic unele drepturi, inclusiv cea de a lua legătura cu atăl său, baronul PSD de Prahova, împreună cu care lua şpagă de la diverse firme pentru contracte la drumurile judeţene. Controlul judiciar este o măsură preventivă prevăzută de noul Cod de procedură penală, necesară pentru împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală.
UPDATE 11 aprilie: Cosma tatăl şi fiul au fost trimişi în judecată. Dosarul se va judeca direct la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), având în vedere calitatea de înalt demnitar al lui Cosma fiul.
Într-un comunicat transmis, miercuri, de DNA, se precizează că procurorii Serviciului Teritorial Ploieşti au dispus, marţi, luarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Vlad Alexandru Cosma, pe întreaga durată a urmăririi penale.
În perioada în care se află sub control judiciar, deputatul Vlad Cosma are mai multe obligaţii, între care aceea de a se prezenta la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, ori de câte ori este chemat, de a-i informa pe anchetatori cu privire la schimbarea locuinţei, de a se prezenta la organul desemnat cu supravegherea, conform programului sau ori de câte ori este chemat.
De asemenea, deputatul nu are voie să părăsească teritoriul României fără încuviinţarea prealabilă a procurorilor de caz şi nu are voie să se apropie şi nici să comunice direct sau indirect cu inculpaţii Răzvan Alexe, Mircea Cosma, Daniel Adrian Alixandrescu şi de cei trei oameni de afaceri denunţători în acest dosar de corupţie.
Deputatul PSD Vlad Cosma a mers astăzi la sediul DNA Ploieşti, unde i s-a adus la cunoştinţă măsura dispusă de anchetatori. La ieşirea din sediul DNA Ploieşti el nu a făcut nicio declaraţie.
Tot miercuri, la sediul DNA a fost adus pentru audieri, din arest, şi Răzvan Alexe, de la care a pornit dosarul de corupţie al lui Cosma şi al tatălui acestuia.
Alexe este urmărit penal pentru trafic de influenţă, după ce în noiembrie anul trecut a fost reclamat la DNA de un om de afaceri a cărui firmă are contracte cu Consiliul Judeţean Prahova.
Alexe a fost arestat preventiv în 13 noiembrie 2013, iar în prezent el se află în arestul IPJ Prahova, în oraşul Câmpina, instanţele de judecată respingând cererile acestuia de înlocuire a arestului cu alte măsuri preventive, în baza noilor prevederi, mai permisive, în materie penală.
Cât îl priveşte pe tatăl lui Vlad Cosma, Mircea Cosma, despre care fiul spunea că ar putea fi operat pe cord săptămâna viitoare, acesta poate să-şi amâne liniştit intervenţia chirurgicală pentru momentul unei eventuale condamnări, deoarece instanţa a decis ieri, definitiv, că nu este necesară arestarea lui preventivă, ci va rămâne în continuare sub control judiciar.
Magda SEVERIN
Sursă foto: PUTEREA