Directorul AFM București, deferit justiţiei pentru fraude la „Rabla 2013”

Valentin Dobre, șeful Direcției Implementare Proiecte din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) București, a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Brașov, sub acuzaţia de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece a acordat preferențial tichete unor firme de colectare a maşinilor uzate, în cadrul etapei a II-a a Programului “Rabla 2013”, informează, joi, DNA. Colectorii avantajaţi au obţinut, astfel, un folos patrimonial necuvenit de cel puțin 500 de lei/tichet din valorificarea autoturismelor uzate primite de la cetățeni în schimbul tichetelor. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Sector 6 București.

Potrivit DNA, în cursul lunii iunie 2013, Valentin Dobre, în calitate de șef al Direcției Implementare Proiecte din cadrul AFM București, a fost numit responsabil cu aprobarea cererilor de distribuire depuse de către colectorii validați în cadrul “Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2013”.

În acest context, Valentin Dobre și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu și a avantajat anumiți colectori participanți la Programul Rabla 2013, prin acordarea preferențială de tichete în etapa a II-a.

Concret, el a stabilit regula conform căreia tichetele să fie distribuite în ordinea datei și orei la care colectorii (reprezentanți ai societăților comerciale care primeau autoturismele uzate) se prezentau la sediul Administrației Fondului pentru Mediu.

„Cu toate acestea, în scopul de a favoriza mai multe societăți comerciale (colectori), Valentin Dobre i-a determinat pe mai mulți angajați ai AFM să înregistreze în sistemul informatic, în mod eronat, faptul că 11 societăți comerciale, pe care le-a indicat în mod expres, să fie înregistrate ca fiind printre primele care au încheiat procedura, astfel că acestea au primit un număr total de 1.760 de tichete, în detrimentul altor societăți comerciale”, precizează DNA.

Drept urmare, firmele avantajate au obținut un folos patrimonial necuvenit în sumă de cel puțin 500 lei/tichet, sumă rezultată din valorificarea autoturismelor uzate primite de la cetățeni în schimbul tichetelor.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.