DNA a extins cercetarile asupra lui Adrian Severin in dosarul mitei si traficului de influenta

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) au extins cercetarile fata de europarlamentarul Adrian Severin (fost membru PSD), in dosarul in care este urmarit penal pentru luare de mita si trafic de influenta. Astfel, au inceput, au inceput urmarirea penala si fata de “folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor europene sau din bugetele administrate de acestea, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata”, informeaza, luni, un comunicat al institutiei. Severin s-a prezentat luni la DNA, el refuzand sa faca declaratii la iesirea din sediul Parchetului.

DNA sustine ca, prin documentele si declaratiile false, Severin “a inlesnit unor persoane apropiate obtinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”.

Potrivit DNA, “din Ordonanta de incepere a urmaririi penale intocmita de procurori a rezultat ca, in perioada 2007 – 2010, invinuitul Severin Adrian a folosit si a prezentat in Parlamentul European, documente, declaratii false ori inexacte, contrar reglementarilor legale (art. 43 din Normele de aplicare a Statutului deputatilor in Parlamentul European – Decizia Biroului din 19 mai 2008 si 09 iulie 2008)”.

Procurorii sustin ca, in perioada 2007-2010, Severin a incheiat o serie de contracte de consultanta fictive cu sase firme romanesti. Astfel, Severin ar fi prejudicat bugetul PE cu peste 430.000 de euro.

“Documentele prezentate se refera la o serie de contracte de consultanta incheiate cu sase societati comerciale romanesti, infiintate anume cu scopul de a justifica prestari de servicii fictive, prin intermediul respectivelor contracte de consultanta. In felul acesta, invinuitul Severin Adrian a inlesnit unor persoane apropiate obtinerea pe nedrept a sumei de 436.663 euro din bugetul Parlamentului European”, se mai arata in comunicat.

DNA mai anunta ca noile acuzatii i-au fost aduse la cunostinta lui Severin la data de 16 iulie si ca “inceperea urmaririi penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, in nicio situatie, sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.