UPDATE! DNA: Camelia Voiculescu, urmărită penal pentru complicitate la şantaj

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au extins cercetările în dosarul în care directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantaj, astfel că au dispus începerea urmăririi penale faţă de Camelia Rodica Voiculescu, în calitate de asociat la SC Antena TV Group SA şi la SC Intact Publishing SRL, pe care o acuză de complicitate la şantaj, informează, joi, DNA. Atît Camelia Voiculescu, cât şi Sorin Alexandrescu au fost chemaţi la DNA pentru a li se aduce la cunoştinţă învinuirile, dar nu au făcut nicio declaraţie presei la ieşirea din sediul Direcţiei. Însă în timp ce erau audiaţi (două ore), presei i-a fost remis  un comunicat în care Camelia Voiculescu acuză “lupta politică a regimului Băsescu” şi susţine că “nu există niciun cap real de acuzare” împotriva sa sau a membrilor familiei sale. 

UPDATE 29 iulie: DNA a început în acest dosar urmărirea penală, pentru complicitate la şantaj, şi împotriva fostului senator PC Dan Voiculescu.

În dosarul de şantaj s-a început urmărirea penală şi faţă de George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL, pentru complicitate la şantaj.

De asemenea, sunt cercetate SC Antena TV Group SA şi SC Intact Publishing SRL, pentru şantaj, precizează DNA.

“Din Ordonanţa de extindere a cercetărilor şi începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există indicii concludente şi temeinice cu privire la participarea altor persoane fizice şi juridice care au comis, sub forma autoratului şi complicităţii, acte materiale specifice infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului Alexandrescu George Sorin”, arătă anchetatorii.

Potrivit actelor întocmite de procurori, în perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, Sorin Alexandrescu l-ar fi constrâns pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract în condiţii prestabilite, impuse directorul general al Antena TV Group, sub ameninţarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru acesta şi că, în acest scop, va fi realizată o anchetă jurnalistică.

“Pe de altă parte, inculpatul a dispus trimiterea, către partea vătămată şi către alte persoane, a unor adrese de informare emise de către Intact Publishing SRL şi semnate de învinuitul Matiescu George-Daniel, în calitate de director general, prin care, sub pretextul desfăşurării anchetei jurnalistice, se solicitau relaţii privind împrejurarea care făcea obiectul şantajului”, mai arată procurorii.

Totodată, pe posturile de televiziune aparţinând Antena TV Group au apărut informaţii cu privire la compania RCS&RDS, al cărei administrator era Ioan bendei, aspect de natură să accentueze convingerea că ar putea fi date publicităţii materialele compromiţătoare.

“Începând cu data de 9 mai 2013, pe două posturi de televiziune din cadrul Antena TV Group a fost difuzat un spot publicitar în cuprinsul căruia se făcea referire la ancheta jurnalistică care ar fi vizat împrejurări presupus compromiţătoare pentru partea vătămată. Cu ocazia mai multor întâlniri, inculpatul Alexandrescu George Sorin i-a reamintit părţii vătămate că singura posibilitate de a evita efectele negative produse de o campanie media privind persoana sa şi, implicit, activitatea  pe care o desfăşoară în cadrul companiei este semnarea contractului  cu Antena TV Group, în condiţiile impuse”, precizează DNA.

“Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că Alexandrescu a purtat în mod constant discuţii pe marginea întâlnirilor avute cu partea vătămată, atât înainte cât şi după finalizarea acestora, cu învinuita Voiculescu Camelia-Rodica, reieşind că aceasta din urmă avea cunoştinţă de actele materiale întreprinse de inculpat, sprijinindu-l constant în acest sens”, mai arată procurorii.

Sorin Alexandrescu a fost arestat preventiv în 31 mai, dar eliberat după recurs, în 6 iunie, fiind acum cercetat în libertate.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.