UPDATE 5! DNA cere aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Cristian David

PNL primeşte o nouă lovitură din partea procurorilor DNA, după recentele cazuri Ruşanu şi Chiţoiu: Cristian David este acuzat că nu poate justifica o parte din avere, iar procurorii anticorupţie cer aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva lui. Solicitarea vine la nici două ore de la depunerea demisiei de către el împreună cu toţi liberalii care mai rămăseseră în Guvern şi a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu, deoarece David nu este parlamentar iar Legea răspunderii ministeriale prevede că avizul trebuie dat de şeful statului. În acest fel, David nu are şansa de a fi apărat de Parlament, la fel ca în cazul Vosganian – şi, de ce nu, Cosma, deşi  el nu a fost ministru dar este cel mai recent caz.

UPDATE 27 feb: În cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar faţă de inculpatul STOICA CONSTANTIN MARIUS, consilier juridic, sub acuzaţiile de:

– abuz în serviciu cu participaţie improprie, sub forma complicităţii; 

– fals material în înscrisuri oficiale, sub forma complicităţii; 

În ordonanța de dispunere a controlului judiciar, procurorii arată că în 21 iunie 2013, David i-a spus lui Stoica despre faptul că nu poate justifica 60.000 euro din declaraţia sa de avere, iar acesta i-a oferit ministrului ajutorul, “prin comunicarea datelor de identitate ale suspectei Hadzhieva Adina Maria, dispusă să încheie în mod nereal un antecontract de vânzare-cumpărare și ulterior un contract de vânzare cumpărare în formă autentică, cu suspecta Dumitrescu Georgiana (mama lui David Cristian)”.

UPDATE 27 februarie: Traian Băsescu a dat avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva lui David.

UPDATE 19.15: DNA a declanşat urmărirea penală şi împotriva mamei lui David, Georgiana Dumitrescu, pentru un de fals şi fals material în înscrisuri oficiale.

UPDATE ora 18.30: Agenția Națională de Integritate (ANI) a redeschis dosarul privind modul în care fostul ministru David și-a dobândit averea.

Inspectorii de integritate au verificat în anul 2013 declarația de avere și cea de interese depuse de Cristian David, însă au închis dosarul deoarece nu aveau informații că actul de vânzare-cumpărare a unui apartament încheiat de mama acestuia era unul fictiv.

UPDATE ora 15.00: David a demisionat din PNL “pentru a nu afecta imaginea partidului”.

Cristian David a fost până astăzi ministru delegat pentru Românii de Pretutindeni, în Guvernul Ponta II, dar a deţinut şi portofoliul Internelor, în Guvernul Tăriceanu.

DNA îl acuză de săvârşirea infracțiunilor de abuz în serviciu sub forma participației improprii, uz de fals și fals în declarații.

Din referatul întocmit de procurori rezultă că, pentru a justifica în declarația de avere depusă la data de 14 iunie 2013 intrarea în patrimoniul său a unei sume de bani pe care nu o putea justifica prin mijloace licite, Cristian David a consemnat în fals, la rubrica “venituri din alte surse”, primirea a 60.000 euro, cu titlu de “restituire împrumut”, de la mama sa.

“Pentru ca, la rândul său, mama demnitarului să poată justifica deținerea legală a sumei de 60.000 euro pe care ar fi restituit-o fiului său, acesta a efectuat demersuri astfel încât, cu o persoană de încredere, a încheiat formal un antecontract de vânzare-cumpărare a unui apartament în care se atesta, în mod nereal, că mama ministrului delegat ar fi vândut acelei persoane un apartament în județul Prahova, pentru suma de 60.000 euro. Această sumă a fost justificată de ministrul delegat printr-un așa-zis împrumut pe care i l-ar fi acordat mamei sale ca să-și construiască o casă și, la momentul încheierii actului care ar atesta vânzarea fictivă a apartamentului menționat, mama sa i-ar fi ‘restituit’ împrumutul”, precizează DNA.

Procurorii au probe că, în perioada premergătoare încheierii actul de vânzare-cumpărare aparent, ministrul David “a fost profund preocupat de necesitatea încheierii unui antecontract de vânzare-cumpărare între mama sa și o altă persoană, întrucât nu deținea un act licit pentru suma de 60.000 euro pe care trebuia să o menționeze în declarația sa de avere”, mai arată DNA.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.