Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, consilier al ministrului Constantin Niţă şi membru al Consiliului de Supraveghere al companiei, au fost reţinuţi, miercuri, de procurorii DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro. Consilierul lui Niţă a fost imediat concediat, iar aceeaşi soartă va avea şi Brădean – deşi va fi mai greu de eliminat din directoratul Hidroelectrica. Amândoi vor fi prezentaţi mâine Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ministrul Constantin Niţă se află în SUA, unde îl însoţeşte pe premierul Victor Ponta. El nu se va întoarce cu delegaţia oficială, ci va rămâne încă o săptămână acolo, să viziteze sonde de exploatare a gazelor de şist.
UPDATE 24 octombrie: Brădean şi Mihăilă au fost arestaţi preventiv, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti. În rechizitoriul trimis instanţei, anchetatorii anticorupţie arată că denunţătorul în dosarul de mită de 1,4 mil euro este Remus Vulpescu, “vedeta” privatizării Oltchim, ajuns apoi director de cabinet al ministrului Daniel Chiţoiu.
Negocierea s-a făcut la un restaurant din Bucureşti, iar banii de şpagă au fost ceruţi în avans. Procurorii susţin că „promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Eugen Brădean”. Mita urma să fie disimulată sub aparenţa unui comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.
În Hidroelectrica, puterea de decizie este împărţită între AGA, Consiliul de Supraveghere și Directorat. Toate contractele de peste 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate de Consiliului de Supraveghere şi avizate ulterior de Directorat.
Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, informează, miercuri seară, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).
Potrivit anchetatorilor, în această lună, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe 4 ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiţii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.
“Promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul inculpatului Brădean Eugen, director de trading în cadrul S.C. Hidrolectrica S.A şi membru în cadrul Directoratului Hidroelectrica SA. Suma promisă cu titlu de mită urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de către o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice”, mai arată DNA.
Procurorii anticorupţie precizează că, potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între Adunarea Generală a Acţionarilor, Consiliul de Supraveghere şi Directorat.
Astfel, arată DNA, toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere, din care făcea parte Mihăilă Ioan.
Asemenea contracte sunt supuse anterior avizării Directoratului din care făcea parte şi Brădean Eugen, mai precizează DNA.
În această anchetă, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Departamentul pentru Energie transmite că “în perioada următoare, Hidroelectrica urmează să pună la dispoziţia organelor abilitate toate informaţiile necesare finalizării anchetei, iar Departamentul pentru Energie va sprijini autorităţile pentru buna desfăşurare a cercetărilor”.
Directoratul Hidroelectrica: Am respins propunerea membrului nostru
Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o ofertă pe bursa OPCOM pentru vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerând că încheierea contractului ar produce pierderi semnificative.
“În data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei 5 membri, a luat în discuţie propunerea cu privire la avizarea participării Hidroelectrica cu o ofertă de vânzare, la cererea de cumpărare iniţiată pe bursa de energie OPCOM-PCCB de către Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare în perioada 2014-2017, la preţul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)”, se arată într-un comunicat transmis de Hidrolectrica.
Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stănculescu, Aurel Cocoş, Eugen Brădean, Mihai Teleanu şi Ovidiu Agliceru.
Directoratul a respins propunerea cu 3 voturi “împotrivă”, o abţinere şi 1 vot “pentru”, fiind astfel consemnată o majoritate care a considerat că un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.
Comunicatul Hidroelectrica nu menţionează cum a votat fiecare director, dar după informaţiile anchetatorilor anticorupţie ştim că Brădean a votat “pentru” şi rămâne de văzut doar cine s-a abţinut şi de ce.
În ciuda argumentului cu pierderile pe care le-ar fi suportat Hidroelectrica, faptul că propunerea nu a fost respinsă în unanimitate, ci la limită, ridică multe semne de întrebare.
“Acest gen de contracte au generat în trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia stării de insolvenţă. Având în vedere faptul că Hidroelectrica are o conducere în sistem dualist, Directorat şi Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezintă punctul de vedere al companiei. Astfel de iniţiative individuale sunt dezavuate şi sunt considerate inacceptabile, în raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la ieşirea din insolvenţă şi cu obiectivele stabilite de către actuala conducere a companiei”, se insistă în comunicat.
Magda SEVERIN