Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a amânat astăzi, pentru 25 noiembrie, dosarul în care preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a fost declarat în incompatibilitate de Agenția Națională de Integritate (ANI), pentru că a deţinut simultan funcţia de primar al Sibiului şi calitatea de reprezentant al municipalității în AGA de la SC Apă-Canal şi SC Pieţe SA.
Informația a fost publicată în sistemul informatic al instanței supreme fără a fi indicat motivul amânării dosarului.
Ședința de judecată nu a fost publică, iar judecătorii trebuiau să se pronunțe pe o chestiune de procedură: dacă recursul ANI este admisibil în principiu.
Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanța supremă după ce Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI, în 25 septembrie 2013, iar ANI a contestat decizia la ÎCCJ.
Magda SEVERIN