Dosarul Zambaccian, o nouă amânare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat luni, pentru 3 iunie, judecarea recursului declarat în dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa, Dana, au fost condamnaţi în martie 2012 la 3 ani de închisoare cu suspendare – el pentru şantaj şi ea pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false -, iar Irina Jianu a primit aceeaşi pedeapsă, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

Dacă la termenul din aprilie amânarea a fost cerută de soţii Năstase, pe motiv că nu au apărător, acum a fost solicitată de avocata Irinei Jianu, care a susţinut că a nu a avut timp să studieze dosarul şi a luat legătura foarte târziu cu aceasta, aflată în penitenciar.

Amintim că Jianu ispăşeşte 6 ani de închisoare, fiind condamnată în dosarul Trofeul Calităţii, spre deosebire de Adrian Năstase, care a fost condamnat la 2 ani şi a fost eliberat condiţionat, după 9 luni.

În sala de judecată s-au aflat, luni, Adrian şi Dana Năstase, precum şi fiul lor, Andrei, despre care tatăl a spus că ”este purtătorul de cuvânt şi trebuie să fie prezent”.

“Vă mulţumesc pentru interesul pe care îl aveţi pentru acest dosar. Chestiunea ridicată de avocata doamnei Jianu este foarte serioasă. Din motive obiective, această apărare nu a putut fi stabilită decât în urmă cu 2-3 zile când s-au şi văzut la penitenciar. Dar nu vreau eu să comentez aceste lucruri”, le-a declarat Adrian Năstase jurnaliştilor, la ieşirea din sediul instanţei.

De la sentinţa pronunţată de instanţa inferioară au trecut 1 an şi 2 luni, iar inculpaţii doresc, după amânările pe care le tot cer, să prindă vacanţa judecătorească şi să împingă în toamnă luarea unei decizii definitive. Dacă Adrian Năstase nu va fi achitat şi va primi condamnare la închisoare chiar şi cu suspendare, el se va întoarce în penitenciar.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.