Dumitru Marcu, administrator al SC PETROTYL SRL, este urmărit penal de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia, sub acuzaţia de evaziune fiscală, prejudiciul pe care l-a provocat statului fiind estimat la aproape 48 milioane de lei (12 mil euro la cursul din 2008-2009, când a săvârşit faptele).
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2008-2009, Marcu a efectuat achiziții de carburanți auto de la mai multe firme, dar aceștia reprezentau, în realitate, combustibili petrolieri neaccizați, societățile furnizoare fiind folosite pentru schimbarea destinației ilegale a produselor respective în unele accizabile.
„Prin aceste acțiuni a fost prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 47.756.278,79 lei (aprox. 12 milioane euro la cursul acelei perioade), din care 27.964.494,30 lei accize iar 7.071.950,23 lei impozit pe profit și 12.719.834,26 lei TVA”, informează DNA.
Suspectului i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală. (M.S.)