Din cauza drumurilor impracticabile, Relu Fenechiu nu a putut veni astăzi în faţa instanţei supreme la ultimul termen al recursului pe care l-a intentat atât el, cât şi Direcţia Naţională Anticorupţiei (DNA) împotriva condamnării la 5 ani de închisoare, iar complicii săi, la pedepse între 5 şi 7 ani, primite în 12 iulie 2013 în dosarul “Transformatorul”. Instanţa a amânat pentru mâine procesul.
Fenechiu nu s-a putut prezenta la pledoariile finale în faţa instanţei pentru că sâmbătă s-a aflat la Iaşi, la botezul fetiţei lui Cristian Adomniţei, şi nu a mai avut cum reveni la Bucureşti, din cauza drumurilor închise.
De ce nu a apelat la o cursă aeriană – el având gratuitate, ca deputat – nu ştim, dar ne putem aminti că Adomniţei s-a dus la propria nuntă cu elicopterul Guvernului, pe vremea când era ministrul Educaţiei în Guvernul Tăriceanu.
În 17 ianuarie, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins cererile lui Relu Fenechiu de efectuare a unor noi expertize în dosar. I s-a admis însă depunerea unei expertize extrajudiciare făcute la cererea sa la termenul din 7 ianuarie.
La temenul de mâine vor fi depuse pledoariile finale, urmând ca sentinţa definitivă să fie dată în luna februarie.
Magda SEVERIN