Fonduri europene pentru angajarea a 441.000 de tineri

Ministerul Muncii a lansată campania de informare asupra programului „Garanția pentru tineret”, prin care 441.000 de tineri între 16 și 24 de ani vor fi sprijiniți cu bani europeni pentru a-și găsi loc de muncă.

Programul beneficiază, începând din acest an, de o finanțare europeană de 343 milioane de euro, iar diferența până la 470 milioane euro va fi asigurată de statul român.

„Programul este structurat pe 3 trepte: finanțarea uceniciei și a stagiilor pentru viitorii angajați, finanțarea prin prime de mobilitate și subvenții acordate angajatorilor. De asemenea, vor exista fonduri de dezvoltare pentru start-up-uri, prin pachete integrate în valoare de până la 30.000 de euro de persoană. De exemplu, angajatorii care angajează tineri vor primi o subvenție de 200 de euro și 500 de lei pe lună, pentru fiecare salariat, pe o perioadă de un an. Angajatorii au obligația să păstreze locul de muncă cel puțin 18 luni. După trecerea celor 18 luni, angajatorii care mențin locul de muncă vor fi scutiți de plata contribuției la ajutorul de șomaj pentru o perioadă de 24 de luni”, a declarat ministrul Rovana Plumb.

Angajatorii vor primi lunar, pentru cursurile de ucenicie, 250 de euro și 300 de lei pentru o perioadă cuprinsă între unu și trei ani, iar pentru stagiile speciale, 300 de euro și 750 de lei pe lună.

Campania de se va desfășura timp de 6 luni, mai ales în mediul online, pe site-ul www.garantiapentrutineret.ro, pe facebook și youtube, dar și pe site-urile de angajare ejobs și bestjobs.

Totodată, se vor monta materiale informative în stațiile de metrou și autobuz din București și în alte 10 municipii din țară.

Eșecul milonului de locuri de muncă promis în 2012

„De la începutul anului 2013 și până acum am creat 264.000 de noi locuri de muncă și vom continua pe acest trend”, susține ministrul Plumb, în ciuda statisticilor INS care o contrazic: anul trecut au fost ocupate numai 38.500 de locuri noi de muncă, iar în 2013, doar 30.600.

Premierul Victor Ponta susține și el că în 2014 s-au angajat 70.000 de români, care au coborât sub 730.000 numărul șomerilor

Statistica îl contrazice și pe el, dar n-ar fi asta cel mai grav: promisiunea cu 1 milion de locuri de muncă, făcută în Programul de guvernare din 2012, se dovedește un mare eșec, deși Ponta se află de 3 ani la guvernare.

În ultimii 3 ani au fost create numai 117.400 de locuri de muncă, din care 24.800 în anul 2012 și 23.500 în anul 2011.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.