Fonduri europene pentru dezvoltarea economiei sociale

Se apropie Craciunul si cu totii ne gandim cum putem sa facem o fapta buna. Economia sociala este unul din domeniile in care, prin prisma activitatii derulate, sunt vizate anumite grupuri de persoane cu nevoi speciale. Fondurile europene sunt directionate si catre aceste segmente pentru promovarea incluziunii sociale.

Pentru dezvoltarea economiei sociale, sunt disponibile finantari nerambursabile ce pot fi accesate de: ONG-uri, cooperative de credit, de consum si de productie, organizatii sindicale, patronate, unitati de cult si asociatii religioase, furnizori autorizati de formare profesionala si servicii de ocupare, publici si privati, furnizori de servicii sociale, intreprinderi implicate in economia sociala, institute de cercetare, universitati acreditate, publice si private.

De la 50.000 la 500.000 de euro

Durata de implementare a unui proiect poate fi cuprinsa intre minim 6 luni si maxim 2 ani, iar valoarea totala eligibila a proiectului poate fi cuprinsa intre 50.000 euro si 500.000 euro.

Contributia solicitantului la valoarea totala eligibila a proiectului este de doar 2% (in cazul persoanelor juridice de drept privat fara scop patrimonial – ex.: ONG-uri) si de 5% (in cazul persoanelor juridice de drept privat cu scop patrimonial – ex.: SC-uri). De asemenea, se beneficiaza si de o prefinantare a cheltuielilor eligibile din proiect, ce poate ajunge pana la 40%.

Ajutorul financiar nerambursabil se acorda pentru aproximativ 20 de tipuri de activitati adresate grupului tinta, ce pot consta in:

– informare, orientare si consiliere profesionala, asistenta, mentorat, tutorat, consiliere psihologica si psihiatrica;

– furnizarea programelor de formare profesionala si crearea de locuri de munca permanente pentru persoanele dezavantajate pe piata muncii si ateliere protejate;

– informare, consiliere, formare, planificarea unei afaceri si asistenta in vederea initierii unei intreprinderi sociale, dezvoltarea si sustinerea lor;

– infiintarea si dezvoltarea de intreprinderi si cooperative ale economiei sociale;

– programe de formare pentru formatorii si specialistii din economia sociala, pentru managerii intreprinderilor sociale, pentru personalul furnizorilor de servicii sociale;

– integrarea sociala a imigrantilor;

– initiative care sa conduca la diminuarea lipsei de incredere si a excluziunii sociale a grupurilor vulnerabile si la combaterea si prevenirea infractionalitatii;

– cercetari, studii si analize, seminarii, conferinte, grupuri de lucru, publicatii, organizarea de targuri si expozitii, realizarea cercetarilor de piata in domeniul economiei sociale;

– infiintarea si dezvoltarea retelelor, organizatiilor tip „umbrela“ si centrelor de resurse pentru structurile economiei sociale;

– campanii de promovare a unui stil de viata sanatos, prevenirea riscurilor de imbolnavire, constientizarea necesitatii controalelor medicale regulate;

– promovarea si dezvoltarea activitatilor in parteneriat, intre organizatii orientate spre profit si organizatii non profit in vederea dezvoltarii economiei sociale;

– schimbul de bune practici in domeniul incluziunii sociale si economiei sociale, intre actori regionali/locali, nationali si transnationali din domeniul economiei sociale;

– dezvoltarea si imbunatatirea serviciilor comunitare care stimuleaza implicarea in viata comunitatii a persoanelor excluse social;

– acreditarea/autorizarea programelor de formare/educatie.

Cheltuieli acoperite

In cadrul unui proiect derulat cu finantare europeana pentru dezvoltarea resurselor umane sunt acoperite urmatoarele tipuri de cheltuieli:

1. Cheltuieli cu personalul implicat in implementarea proiectului

2. Cheltuieli pentru derularea proiectului (servicii de sonorizare; traducere si interpretare; prelucrare date; intretinere, actualizare si dezvoltare aplicatii informatice; achizitionare de publicatii, materiale consumabile, inchiriere locatii/bunuri; rate de leasing; utilitati; servicii de administrare a cladirilor; servicii de intretinere si reparare echipamente/si mijloace de transport; arhivare documente; amortizare active; cheltuieli financiare si juridice/notariale)

3. Cheltuieli aferente activitatilor subcontractate (externalizate), pentru care beneficiarul nu are expertiza necesara, cum ar fi: organizarea de evenimente, transport, cazare si/sau hrana participantilor/personalului propriu, audit financiar extern, expertiza contabila, editarea si tiparirea de materiale pentru sesiuni de instruire/formare, editarea si tiparirea de materiale publicitare etc.

4. Cheltuieli cu mijloace fixe (mobilier, aparatura, birotica, echipamente de protectie a valorilor umane si materiale; constructii – reabilitare/modernizare cladiri)

5. Taxe de certificare/evaluare/acreditare/autorizare

6. Subventii/premii/burse

Grabiti-va sa faceti o fapta buna si prindeti sesiunea depunerilor de proiecte din Decembrie 2010!

Grupuri tinta

Finantarea poate fi obtinuta daca proiectul se adreseaza urmatoarelor 5 categorii de grupuri tinta:

1. Persoane din grupuri vulnerabile: persoane de etnie roma; persoane cu dizabilitati; tineri peste 18 ani care parasesc sistemul institutionalizat de protectie a copilului; membri ai familiilor care au mai mult de 2 copii in intretinere, inclusiv familiile monoparentale; copii in situatie de risc; persoane care au parasit timpuriu scoala; persoane aflate in detentie, persoane anterior aflate in detentie si delincventi juvenili; persoane dependente de droguri si de alcool, bolnavi mintal; persoane fara adapost; victime ale violentei in familie; persoane afectate de boli care le influenteaza viata profesionala si sociala (cum sunt persoanele infectate cu HIV/SIDA, cancer etc); imigranti; femei (in situatii de risc); refugiati si persoane care solicita azil; persoane care traiesc din venitul minim garantat; persoane care locuiesc in comunitati izolate; victime ale traficului de persoane; persoane afectate de boli ocupationale

2. Lucratori sociali, asistenti personali si comunitari

3. Mediatori familiali si sanitari

4. Asistenti maternali, ingrijitori, personal din institutii rezidentiale

5. Manageri, specialisti si formatori implicati in economia sociala.

Articol realizat de firma de consultanta BEPA Advisors Bucuresti

www.bepa.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.