Angela Nicolae, fost procuror-șef al Biroului de Relații Internaționale și Programe din Parchetul General, a fost condamnată ieri de judecătorii Instanței Supreme la 4 ani închisoare cu executare, pentru trafic de influență. Fiul ei, Daniel Nicolae, acuzat că încasa șpăgile pentru mama lui, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare, aceeași pedeapsă primind și Ghaziri Rami, mituitorul, în calitate de lider al unei rețele de evaziune fiscală.
Angela Nicolae are interzis, pe o perioadă de 4 ani, dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnată.
Tot în cazul ei, instanța a dispus confiscarea sumei de 87.715 lei, fiind menținut sechestrul pe un apartament al acesteia.
Angela Nicolae și fiul ei au fost obligați la plata a câte 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar Ghaziri Rami trebuie să achite 12.000 lei cheltuieli judiciare.
Potrivit DNA, Angela Nicolae a pretins de la liderul unei rețele de evaziune fiscală, Ghaziri Rami, direct și prin intermediul fiului său, Daniel Nicolae, sume de bani totalizând 111.715 lei și 1.500 euro.
În schimbul banilor, Angela Nicolae a promis că va interveni pe lângă judecători și procurori să pronunțe hotărâri favorabile lui Ghaziri Rami și firmei sale.
Un mod de operare similar a fost folosit de Angela Nicolae și în raporturile cu o altă persoană, administrator și asociat în mai multe societăți cu profil agricol, căruia în 28 mai 2013 i-a promis că va interveni pe lângă un prim-procuror al unui Parchet de pe lângă Judecătorie pentru a-i facilita unui prieten obținerea unei soluții favorabile în dosarul penal în care era cercetat pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă.
Ancheta penală a fost finalizată însă nu în sensul promisiunii făcute de Angela Nicolae, ci trimiterii în judecată a persoanei cercetate.
În 28 octombrie 2013, la propunerea DNA, Angela Nicolae a fost arestată preventiv, fiind trimisă în judecată în decembrie 2013. (M.S.)