Angela Toncescu, fosta șefă a CSA și Carpatica Asig, cercetată sub control judiciar

toncescuReținută 24 de ore de procurorii DNA și prezentată instanței pentru a fi arestată preventiv, Angela Toncescu, fosta președintă (2006 – 2011) a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) – transformată în ASF – și a Consiliului de Administrație al SC Carpatica Asig SA Sibiu, a fost plasată sub control judiciar de judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).

Angela Toncescu este acuzată de comiterea a 3 infracțiuni de cumpărare de influență.

Solicitarea DNA s-a judecat la instanța supremă pentru că unul dintre inculpați este parlamentar: Adrian Gurzău, deputat PMP provenit de la UNPR, pentru care procurorii anticorupție cer Camerei Deputaților aviz pentru a fi arestat, pentru trafic de influență.

Iată acuzațiile: “În perioada 8 aprilie 2015 – 1 noiembrie 2015, inculpata Toncescu Angela, membru și începând cu data de 2 iulie 2015, președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA, i-a promis inculpatului Gurzău Adrian, deputat în Parlamentul României și administrator în fapt al unei firme, care a și acceptat promisiunea, întocmirea unui contract de prestări servicii între firma respectivă, în calitate de prestator și S.C. CARPATICA ASIG SA, în calitate de beneficiar.

Contractul susmenționat a fost încheiat în data de 2 noiembrie 2015, la solicitarea și în complicitate cu inculpata Toncescu Angela. Obiectul contractului îl constituia furnizarea, de către firma controlată de deputat, a unor servicii specializate de ”relații clienți, info-line, contact center vânzare și marketing”, pe o durată minimă de 5 ani.

Valoarea contractului pentru primele trei luni (perioada pilot test) a fost stabilită la suma de 10.000 de euro + TVA, plătită de S.C. CARPATICA ASIG SA lunar, urmând ca pentru următoarele 60 de luni, valoarea contractului să fie de 4.000 de euro+TVA, pe fiecare lună.

Așadar, valoarea totală a contractului pe perioada preconizată este de 270.000 de euro+TVA. Contractul încheiat a fost păgubos pentru CARPATICA ASIG SA, în contextul în care, la momentul încheierii, societatea de asigurări avea un departament compus din patru angajați ai societății, care desfășurau activități similare, la costuri mult mai scăzute.

În schimbul acestor promisiuni și, ulterior, în schimbul încheierii contractului, începând cu 8 aprilie 2015 și până în 14 martie 2016, inculpatul Gurzău Adrian a susținut că își exercită influența pe care o avea asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât să fie influențat votul din Consiliul A.S.F. pentru urgentarea procedurii de avizare a lui Toncescu Angela în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. CARPATICA ASIG SA și pentru ca aceasta să nu fie sancționată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară.

Totodată, deputatul Gurzău Adrian, prevalându-se de calitatea de demnitar și de membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, și-a traficat influența asupra unor membri din conducerea A.S.F, astfel încât membrii Consiliului A.S.F. să aprobe prelungirea perioadei de redresare pe bază de plan a S.C. CARPATICA ASIG S.A., deși prin adresa Direcției de supraveghere și control – Sectorul asigurări-reasigurări din 14.07.2015, se propusese Consiliului A.S.F. constatarea stării de insolvență a S.C. CARPATICA ASIG S.A”, precizează DNA.

Vrea 2 milioane de lei de la ASF

Fără legătură cu acest dosar, Angela Toncescu a cerut în instanță plăți compensatorii de aproape 2 milioane de lei, pentru că a fost dată afară de la șefia Autorității de Supraveghere Financiară.

“Acțiunea a fost înregistrată în 2014 pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu Dosarul nr. 27406/3/2014. La termenele din 25.06.2015 și respectiv 10.02.2016, instanțele au admis excepțiile de necompetență funcțională, și astfel dosarul a fost trimis spre soluționare Curții de Apel București, Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal. La termenul din data de 07.06.2016, Curtea a respins acțiunea ca fiind prescrisă. Împotriva hotărârii instanței de fond poate fi formulat recurs”, preciza ASF în luna august.

Inculpată împreună cu soțul fostei adjuncte a Alinei Bica de la DIICOT

Alături de Angela Toncescu a fost plasați sub control judiciar Dan Hosu, soțul Giorgianei Hosu, care a fost până anul acesta procuror-șef adjunct la DIICOT, fiind numită în urmă cu 3 ani, la începutul mandatului Alinei Bica.

Dan Hosu, administrator al unei societăți comerciale, este acuzat de trafic de influență, instigare la acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității și dare de mită.

Procurorii l-au reținut și pe Ion Sorin Tatu, administrator de fapt al unei societăți comerciale, acuzat de trafic de influență. Însă la fel ca în cazul Angelei Toncescu și al lui Hosu, judecătorii au decis ca el să fie cercetat sub control judiciar.

Decizia nu este însă definitivă, toți trei putând fi arestați preventiv dacă instanța superioară (complet de doi judecători de drepturi și libertăți) va admite contestația procurorilor.

În dosar este acuzat și comisarul-șef Cătălin Marian Cataramă, șeful Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul Poliției Române (IGPR-DCCO).

Acesta a fost plasat din prima sub control judiciar, pentru 60 de zile, fiind acuzat de:

  • acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată,
  • fals informatic, în formă continuată,
  • folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată,
  • luare de mită.

Iată faptele celor trei, așa cum sunt prezentate de DNA:

1. Începând cu 30 martie 2015, inculpata Toncescu Angela, la acea dată administrator – membru în Consiliul de Administrație al S.C Carpatica Asig S.A., a acționat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terțe persoane aflate în cercul său relațional, în vederea influențării deciziilor de la nivelul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) în favoarea intereselor sale personale și ale societății de asigurări.

Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obținerea avizului necesar numirii sale în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Carpatica Asig S.A., cât și pentru ca A.S.F. să nu adopte unele decizii nefavorabile societății de asigurări S.C Carpatica Asig S.A.

Printre persoanele care au acționat în vederea favorizării/susținerii intereselor inculpatei Toncescu Angela se numără inculpații Tatu Ion-Sorin, Hosu Dan și o altă persoană, administratori de drept sau în fapt ai unor societăți comerciale cu activitate în domeniul asigurărilor.

Astfel, în perioada 30 martie 2015 – 14 martie 2016, în schimbul influenței asupra unor persoane din conducerea A.S.F., persoanele susmenționate au pretins și primit foloase necuvenite constând în indemnizații lunare de la S.C. Carpatica Asig SA.

Primirea banilor era mascată prin încheierea, cu societățile administrate de inculpați sau interpuși ai acestora, a unor contracte păguboase pentru societatea de asigurări, valoarea acestora ajungând în unele cazuri până la 480.000 euro fără TVA.

Concret, acțiunile inculpaților Tatu Ion-Sorin și Hosu Dan au vizat influențarea voturilor exprimate la data de 04 august 2015 în cadrul Consiliului A.S.F., astfel încât:

  • să fie demarată procedura de avizare a inculpatei Toncescu Angela, în funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.C. Carpatica Asig SA,
  • să nu fie sancționată aceeași inculpată pentru nereguli constatate în activitatea anterioară,
  • să fie menținută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan, a S.C. Carpatica Asig S.A., în contextul în care societatea încă din luna iulie 2015 avea o situație financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcționare și constatarea stării de insolvență (urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro).

2. În data de 3 august 2016, inculpatul Hosu Dan, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra inculpatului Cataramă Cătălin Marian, ca fost șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți, din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O., l-a instigat pe acesta din urmă să acceseze, fără drept, sistemul informatic administrat de către M.A.I. – Direcția pentru Evidența Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date și să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate.

În baza acestor informații, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înțelegeri patrimoniale cu urmașii persoanelor decedate cu scopul obținerii unui procent semnificativ pentru sine din sumele ce urmau a fi acordate de către societățile de asigurări responsabile civilmente.

În data de 26 august 2016, pentru “ajutorul” acordat, inculpatul Hosu Dan i-a oferit cu titlu gratuit inculpatului Cataramă Cătălin Marian un sejur într-un resort de pe litoralul românesc, lucru pe care acesta din urmă l-a acceptat”.

Vă reamintim că în acest dosar au fost audiați ca martori luni, la DNA, Liviu Stoicescu, fost director general al Carpatica Asig, Mircea Ursache, vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, și Cristian Roșu, director general al Fondului de Garantare a Asiguraților.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.