Deputatul Florin Popescu, fostul preşedinte al CJ Dâmboviţa din partea PDL, s-a autosuspendat din Partidul Mişcarea Populară (PMP), partid în care a intrat în februarie 2014 după demisia de la portocalii, şi nu mai candidează nici la europarlamentare pe listele formaţiunii politice susţinute fără rezervă de preşedintele Traian Băsescu. Florin Popescu a reuşit în numai două luni să compromită noul partid, în care deţinea funcţia de secretar general, fiind acuzat ieri, de DNA, de mită electorală.
Popescu este urmărit penal de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de infracţiuni conexe celor de corupţie. Pe româneşte, un administrator de firmă l-a denunţat că i-a cerut şpagă 60-80 de tone de pui (grill) pentru a le distribui în campania electorală pentru localele din 2012. Adică să cumpere voturi.
Este un caz tras la indigo cu cu cel al unui fost pesedist de vârf, Ion Stan care a fost trimis în judecată de DNA în februarie 2013. Concret, acesta a fost denunţat de un patron că, în perioada 12 – 14 noiembrie 2012, i-a cerut 130.000 lei pentru a cumpăra combustibilul necesar unor maşini ce urmau a fi folosite în cursul campaniei electorale, precum şi achiziţionării de produse alimentare ce urmau a fi împărţite în preajma alegerilor parlamentare.
Camera Deputaţilor va lua în discuţie, cel mai probabil, în plenul de săptămâna viitoare solicitarea DNA privind încuviinţarea arestării preventive a fostului baron PDL de Dâmboviţa.
Magda SEVERIN