Fostul primar al Pașcaniului, condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare

Liberalii mai primesc o lovitură: Grigore Crăciunescu, fost primar al municipiului Pașcani în perioada 2008-2012 şi acum deputat PNL, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare, pentru că a dat 9 contracte de publicitate şi concesiuni de terenuri, din bani publici, firmelor fiului său. Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Prima instanță îi interzice deputatului Grigore Crăciunescu dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de primar ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru savârșirea infracțiunii pe o durată de 10 ani.

Ştiindu-se anchetat de procurori, Crăciuneascu s-a refugiat în Parşament, sperând că va scăpa sub umbrela USD. Nu s-a întâmplat aşa. A fost trimis în judecată în octombrie 2013 de Parchetului General, pentru conflict de interese.

Procurorii au descoperit că, în calitate de primar al Pașcaniului, liberalul “a perfectat 9 acte juridice cu societăți comerciale (în cadrul uneia dintre acestea activând până la momentul dobândirii calității de primar) al căror reprezentant legal era fiul său, realizându-se, astfel, un folos material pentru acesta, la diferite intervale de timp”.

Unul dintre ele este concesiunea prin concesionare directă, fără licitație publică, pentru o perioadă de 25 de ani, la un preț de 219 euro/an (față de prețul stabilit într-un proiect inițial al concesiunii de 1.021 euro/an), a unei suprafețe de teren intravilan, situat vizavi de Primăria Pașcani și în imediata vecinătate a sediului uneia dintre societățile comerciale al căror administrator era fiul primarului.

Atribuirea suprafeței de 110 mp de teren s-a realizat pentru construirea unei parcări ce urma să deservească laboratorul de analize medicale care aparținea familiei edilului.

Celelalte acte juridice au avut ca obiect derivat activitatea de publicitate stradală prin panouri publicitare și/sau totemuri de mari dimensiuni, amplasate pe suprafețe de teren de la 1 mp până la 5 mp, în intravilanul orașului Pașcani, în zonele cu cea mai bună vizibilitate, cu expunere și receptare eficiente, atât pentru traficul pietonal, cât și pentru cel auto și transportul în comun.

“Toate aceste activități denotă dorința și diligențele depuse de inculpat pentru stabilirea unor prețuri preferențiale pentru societățile familiei sale și pentru facilitarea desfășurării activității acestora”, arată procurorii.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.